O echipă de astronomi din Statele Unite a văzut cu ajutorul unui telescop gigant, situat in Desertul Atacama din Chile, un punct roşiatic lângă o stea pitică. Această descoperire a făcut vâlvă în lumea ştiinţifică pentru că pare a fi prima planetă dinafara sistemului nostru solar vazută de către un telescop.
Descoperirile de până acum evidenţiaseră posibila existenţă a altor exoplanete - sau planete dinafara sistemului nostru solar - cu ajutorul metodelor indirecte.
Prezenţa lor era dedusă adică din analiza spectrului de radiaţii captate pe Pământ.
Recenta descoperire, dacă va fi confirmată, ar fi prima planetă din sistemul nostru solar observată in mod direct de catre un telescop.
Descoperirea a fost posibilă datorită utilizării unei serii de filtre optice.
Telescopul are şi un sistem de optică adaptativă care-i permite adică să evite influenţa turbulenţelor atmosferei terestre şi să obţină imagini mult mai precise.
Steaua în jurul căreia se învârte nou-zărita planetă e încă fără nume, dar cu indicativul deloc romantic de 2M1207, şi e la 230 de ani lumină depărtare de sistemul nostru solar.
Steaua e mult mai mică şi mai palidă decât soarele nostru.
Nucleul său nu are posibilitatea de a menţine reacţii de fuziune nucleară pentru a produce energie, cel puţin - nu în modul în care această energie e obţinută de către soarele nostru.
"Doar" opt milioane de ani
E din categoria pitică maro şi, din punct de vedere astronomic, e foarte tânără - are frageda vârstă de doar 8 milioane de ani.
Iar punctul roşiatic de lângă ea, dacă se confirmă a fi o planetă e foarte probabil o planetă gigant încă în născare, aidoma planetei Jupiter acum câteva miliarde de ani.
Dar studiile de confirmare vor dura mai bine de un an.
Până atunci - punctul roşu va purta numele oficial de însoţitor - candidat - la poziţia de planeta gigant.
miercuri, 18 iulie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu