UFO&OZN&ROSWELL

OZN-uri prabusite, extraterestri, musamalizari guvernamentale, autopsii secrete, capturi video pe Net, 500 de participanti directi la eveniment, un „Festival Roswell“, care a avut loc in perioada 5-8 iulie si la care au participat 50.000 de oameni: „Incidentul Roswell“.
Saptamina aceasta s-au implinit 60 de ani de la ultramediatizatul „incident Roswell“, cind un posibil obiect zburator neidentificat s-ar fi prabusit in localitatea Roswell, New Mexico.
In istoria raportarilor de OZN-uri, nici un caz nu a mai stirnit atitea controverse si o mediatizare la nivel global, asa cum s-a intimplat in cazul „incidentului Roswell“.
Si povestea incepe: balon meteo sau OZN?
Presupusa fotografie a navei prabusite in New Mexico
Noapte tirzie a unui inceput de iulie, anul 1947. W. W. Mac Brazel, un fermier din Roswell, New Mexico, merge sa verifice daca turma sa de oi este in regula, insa gaseste ceva mult mai interesant: ramasitele unui obiect zburator neidentificat, care va genera, incepind din aceeasi zi, un fenomen ce va intra in cultura populara worldwide sub numele de „incidentul Roswell“. A doua zi, seriful George Wilcox, considerind ca strania intimplare raportata ii depaseste competenta, duce citeva ramasite spre analiza la baza din Roswell, unde maiorul Jesse Marcel le catalogheaza ca apartinind nu unui aerostat, ci unui... obiect zburator neidentificat. Dupa citeva zile de la ipoteticul incident, cotidianul „Roswell Daily Record“ din 8 iulie 1947 pune drept cap de pagina „Captura unui disc zburator“, articol care va duce la declansarea unei adevarate vilve mediatice. Tot pe 8 iulie 1947, RAAF-ul (Roswell Army Air Field) da publicitatii un comunicat de presa prin care statuteaza faptul ca personalul diviziei 509 Bomb Group a descoperit un „disc zburator prabusit“, comunicat care stirneste instantaneu atentia mass-media. Insa, la putin timp dupa vestea-bomba, in cursul aceleiasi zile, Comandamentul General al Air Force 8 (Aeronautica) retrage comunicatul initial, spunind ca, de fapt, era vorba de un banal balon de cercetare meteo, conceput si manipulat in mare secret. Succesiv, e organizata o conferinta de presa, in care sint expuse fragmente ale obiectului prabusit, care par sa confirme ipoteza unui balon de cercetare meteo.
Evenimentul e apoi dat uitarii, pina in 1978, cind ufologul Stanton T. Friedman (n.r., primul civil care a investigat cazul Roswell) il intervieveaza pe maiorul Jesse Marcel, direct implicat in stringerea ramasitelor obiectului prabusit in 1947, si care isi exprima convingerea ca armata si Pentagonul au musamalizat descoperirea unui obiect zburator neidentificat. De asemenea, ufologi renumiti confirma faptul ca intre 2 iunie si 3 iulie 1947 ar fi avut loc evenimente cu caracter extraterestru, atit in Roswell, cit si in Corona, California, evenimente care ar fi culminat cu prabusirea vehiculului spatial neidentificat. Ulterior apar si alte marturii ale unor agenti guvernamentali care aduc in scena noi informatii, precum si detalii care tin de intimidarea martorilor directi, pentru a nu revela „adevarul“. In 1989, totul culmineaza cu marturia lui Glenn Dennis, fost medic specializat pe necropsii, care sustine ca autopsiile extraterestilor de la Roswell au fost facute chiar intr-o baza militara din localitate. In urma acestor explozii de informatii mai mult sau mai putin dorite, autoritatile demareaza si ele o noua ancheta, iar Oficiul Air Force e indemnat sa conduca o investigatie interna. Noile investigatii sint structurate in doua rapoarte, unul dat publicitatii in 1995, care afirma ca materialul recuperat din obiectul prabusit nu era altceva decit restul unui proiect guvernamental secret, denumit Proiectul Mogul. Al doilea raport, din 1997, statuta faptul ca declaratiile care faceau referire la corpurile unor extraterestri nu erau altceva decit produsul unor amintiri alterate ale militarilor participanti la operatiune, dar si al colectarii/recuperarii unor asa-numite „antropomorphic dummies“, prezente si in alte programe militare, precum Proiectul High Dive, din 1950, care era destinat testarii parasutelor de inalta altitudine si care folosea aceste „antropomorphic dummies“ regasibile, de asemenea, si in Proiectul Excelsior, din 1959-1960.
Teoria conspiratiei – contradictii si controverse
De-a lungul anilor, au existat numeroase semnalari ale locuitorilor din Roswell referitoare la activitatile aeronauticii si FBI-ului (n.r., Biroul Federal de Investigatii) in zona. Unii dintre locuitori au afirmat in publicatiile vremii ca de multe ori personalul aeronauticii cara „epave“ si corpuri neinsufletite in camioane ale FBI-ului, afirmatii care au fost intotdeauna dezmintite de Guvernul SUA. Isteria UFO incepuse sa cuprinda intreg Roswellul: de la declaratii de tipul celei facute de sotii Wilmot, care afirmau ca aproximativ cu o luna inaintea incidentului observasera un obiect stralucitor pe drumul principal din localitate, la evenimente mult mai stranii, de tipul unor transmisiuni radiofonice anterioare incidentului Roswell, mai precis din 3 iunie, in cadrul carora a fost lansata in eter o stire in care se afirma ca in ferma unui anume Foster fusese gasit un obiect zburator neidentificat, informatie care, in mod straniu si cu totul inexplicabil, a determinat FBI-ul sa intrerupa in acea zi programele tuturor radiourilor din Roswell si Corona.
De asemenea, contradictii apar si in marturiile fermierului care descoperise presupusul OZN. Astfel, timp de o saptamina, Brazel a fost interogat de cei din aeronautica, iar dupa ce a fost lasat liber, a negat tot ceea ce afirmase inainte legat de descoperirea OZN-ului. Asemenea dezmintiri au mai fost prezente si in cazul altor persoane care initial se declarasera martori directi la eveniment si sustineau ca era vorba nu de un balon de cercetare meteorologica si care, in urma dezmintirii oficiale a Guvernului si a interogatoriilor, au incetat sa mai vorbeasca cu media locala si sa afirme ceea ce sustinusera initial. Succesiv, armata a subscris declaratiei oficiale a Guvernului, care statuta faptul ca afirmatiile martorilor directi nu erau fondate, declaratie care a fost preluata si de autoritatile civile. Generalul Roger M. Ramey a declarat in mai multe rinduri ca nu era vorba decit de un simplu balon meteorologic, in acest sens aducind pina si poze ale maiorului Jesse Marcel, care fusese fotografiat tinind in mina ramasite ale unui balon, fotografii considerate, insa, de o buna parte a ufologilor drept regizate. Teoria conspiratiei e sustinuta si de ufologi, care sustin ca, mai mult, ar mai fi existat un caz asemanator, perfect musamalizat si total necunoscut opiniei publice, in 30 iunie 1947, cind F. Kaufmann, sub-oficial al unui poligon de aeronautica, ar fi fost trimis impreuna cu o echipa la marginea unui piriu, unde s-ar fi aflat prabusita o alta nava spatiala neidentificata, de forma triunghiulara, linga care s-ar fi gasit alte cinci corpuri extraterestre neinsufletite. O alta dovada adusa de ufologi e o copie a telegramei din iulie 1947, adresata de FBI lui J. Edgar Hoover (pe atunci directorul Biroului Federal), in care ii era indicata acestuia descoperirea unui obiect de origine necunoscuta si a componentelor sale, definite drept „necunoscute pe Pamint“. De asemenea, Stanton T. Friedman, celebrul ufolog care a stirnit vilva mediatica in jurul cazului Roswell la o distanta de 30 de ani, sustine ca, in 1947, in Roswell s-a prabusit un obiect spatial cu propulsie electrodinamica, desprins dintr-o nava-mama, iar prabusirea o atribuie cel mai probabil unei furtuni. Conform teoriei sale, nava provenea din Zeta Reticuli, un sistem binar situat la aproximativ 39 de ani lumina fata de Pamint, in constelatia Reticulum. Friedman mai sustine ca Guvernul american e in posesia obiectului spatial prabusit, dar si a corpurilor prezente in el. In aceeasi suita de declaratii se incadreaza si cea din noiembrie 2005 a unei surse anonime, un membru al unei ramuri speciale a Defense Intelligence Agency (DIA), care a declasificat informatii despre un presupus Proiect Serpo, guvernamental, care atesta mai mult sau mai putin faptul ca in Roswell s-ar fi prabusit nu una, ci doua nave si ca ar fi existat chiar si un supravietuitor, care ar fi trait inca 5 ani, pina in 1952.
Declaratia a fost negata de structurile guvernamentale ale SUA. Alti sustinatori ai teoriei conspiratiei intaresc afirmatiile lui Friedman prin invocarea unor documente care formeaza un veritabil „cod de legi extrem“ al FBI, dar si al Guvernului, prin care se statuteaza clar faptul ca, in cazul in care ar fi descoperita prezenta unor forme de viata nepamintene, Guvernul si Biroul Federal nu vor face public acest fapt, invocind motivul plauzibil al crearii unei isterii generale, la nivel global, asemanatoare isteriei locale create in 1938 de transmisiunea radiofonica „Razboiul Lumilor“, a lui Orson Wells, care anunta o invazie extraterestra.
Autopsii UFO, Proiectul Mogul si elementul 115
Isteria UFO merge si dincolo de simplele declaratii: in anul 1991, un producator din Londra, Ray Santilli, afirma ca a intrat in posesia unor bobine de pelicula cinematografica in care aparea unul dintre extraterestrii prabusiti la Roswell, in 1947. Santilli declara ca, in timp ce cauta una dintre inregistrarile video ale lui Elvis Presley, un fost cameraman american, Jack Barnett (n.r., pseudonim), ii vinduse fragmente de pelicula pe care era reprezentata autopsia facuta de doi medici unui ipotetic extraterestru.
Pelicula, in alb-negru, prezinta numeroase taieturi si nu are sonor, insa Santilli o cumpara si o duce in Italia, unde, in 1994, e difuzata pentru prima data, in cadrul programului „RAI Misteri“. Pelicula incinge spiritele si in ziua de azi, insa in urma unor numeroase studii facute asupra fotogramelor si a locatiei presupusului laborator, expertii au ajuns la concluzia ca filmarea e un fals. Argumentele invocate au fost telefoanele, prizele electrice si alte detalii care apar in fotograme si care sint anacronice unui presupus an 1947. Cu toate acestea, filmarea inca se bucura de un real succes in rindul amatorilor de senzatii UFO, circulind in mai multe variante pe site-urile de upload video.
O alta teorie sustinuta de ufologi, dar infirmata de fapte concrete, vizeaza proiectul Mogul. Proiectul Mogul, potrivit documentatiei si arhivelor, a existat, fiind un proiect top-secret al US Army Air Forces, care includea baloane de cercetare meteorologica de inalta altitudine, al caror scop principal era detectarea undelor de sunet generate de turbulenta ridicarii aerului cald din testele cu rachete balistice sau cu bombe atomice sovietice. Proiectul a durat din 1947 pina in 1948 si a fost conceput de dr. Maurice Ewing.
Controlul constant si polietilena din care erau fabricate au fost principalele inovatii aduse de Proiectul Mogul, care a fost derulat cu succes timp de 1 an, dar, fiind foarte scump, a fost inlocuit cu detectoare seismice, care erau mai ieftine si mai usor de manevrat. Insa, desi Proiectul Mogul a existat, sustinatorii teoriei conspiratiei nu accepta varianta prabusirii unui balon care facea parte din acest program. De asemenea, o alta controversa e prezenta si in ceea ce priveste valul de mister din jurul ultra-mediatizatei „Area 51“. Conform teoriei conspiratiei, toate ramasitele navei extraterestre, dar si corpurile neinsufletite gasite, au fost duse in cele din urma la baza militara din Wright Patterson, iar apoi transferate in mult mai celebra „Area 51“, o baza militara care, din acel moment, s-a bucurat de o notorietate de nivel mondial. „Area 51“ e, de fapt, o parte dintr-o vasta zona militara americana operativa (Nellis Air Force Base) si situata la aproximativ 150 de mile de Las Vegas, in sudul statului Nevada. Ca o curiozitate, numele ei oficial e necunoscut, de regula fiind indicata ca Groom Lake Air Force Facility sau, pur si simplu, ca Groom Lake. Abia in 1997 Guvernul a declasificat existenta „Ariei 51“. In cultura UFO, se presupune ca „Area 51“ ar adaposti ramasitele tuturor trupurilor si navelor de origine nepaminteana (inclusiv cele de la Roswell), precum si laboratoare si centre in care se incearca reproducerea acestor sisteme tehnologice UFO.
De numele „Ariei 51“ e legat si numele lui Bob Lazar, care, intr-un interviu din noiembrie 1989, realizat de reporterul de investigatie George Knapp, a sustinut ca din 1988 si pina in 1889 a lucrat in „Area 51“ ca fizician intr-o zona denumita S-4 (Sectorul 4), care, potrivit marturiei lui, servea drept locatie militara secreta pentru studiul navelor din afara atmosferei Pamintului. In cadrul interviului, acesta a declarat ca a vazut noua OZN-uri diferite, oferind si detalii despre modul lor de propulsie, pe care, potrivit spuselor sale, era insarcinat sa il studieze. Interesant e faptul ca Lazar a marturisit tot timpul ca i-au fost aratate documente federale care descriau si originea locativa a fiintelor gasite pe acele nave: Zeta Reticuli, marturia lui venind sa sprijine, fara voie, teoria ufologului Stanton T. Friedman, care sustinuse cu mult timp inainte de declaratia lui Lazar aceeasi locatie. Referitor la propulsia vehiculelor, Lazar a invocat elementul atomic denumit 115 (ununpentium). Argumentele contra au venit pe fondul imposibilitatii umane de a produce acest element. Insa, in 2004, o echipa de cercetatori rusi si americani a reusit sa produca elementul 115 ca izotop instabil, confirmind existenta atomului descris de Lazar.
Majestic 12 si pareri oficiale discordante
O alta neregula rezida in investigatiile aceluiasi ufolog Friedman, care au dus pina si la obtinerea celebrelor documente Majestic 12, nume de cod al unei grupari secrete de cercetatori, lideri militari si oficiali guvernamentali, care se presupune ca a fost fondata in 1947, in urma unui decret al presedintelui Harry S. Truman. Scopul gruparii era de a investiga activitatea UFO, ca urmare a incidentului Roswell. Aceasta grupare e un alt punct important al teoriei conspiratiei, insa, potrivit unor documente care au iesit la iveala in 1984, se pare ca aceasta grupare a existat, desi existenta i-a fost mereu negata de FBI si celelalte structuri guvernamentale, care au declarat ca acele documente erau falsuri. In 1985, alt document datat 1954 si care mentiona grupul Majestic 12 a iesit la suprafata in Arhivele Nationale, insa autenticitatea sa a fost din nou subiect de disputa. Documentele Majestic 12 contin diagrame si inregistrari ale unor teste pe OZN-uri, precum si declaratii ale presedintelui referitoare la incidentul Roswell.
Declaratia retrasa a fermierului Brazel e contestata de ufologi, care, de aceasta data, se afla de aceeasi parte a baricadei cu autoritatile, care sustin ca acesta nu a fost intimidat pentru a-si retrage declaratia. Numerosi martori l-au descris ca fiind tot timpul in custodie militara, insa altii l-au descris ca fiind, de fapt, in „custodie media“, mai precis, a jurnalistului W. E. Whitmore, care se pare ca l-ar fi manipulat pentru a-si retrage declaratia initiala, pentru ca, mai apoi, aceasta sa ramina un „scoop“ (lovitura de presa) doar pentru ziarul sau.
De oricare parte a baricadei s-ar afla adevarul, Roswell ramine un mit, chiar si pentru specialisti sau doar nume sonore ale peisajului mediatic, care sustin declasificarea dosarelor Roswell. Astfel, in octombrie 2002, John Podesta, seful de staff al fostului presedinte Clinton, a declarat ca „e timpul ca Guvernul sa declasifice dosarele si sa le dea cercetatorilor date care sa le permita sa certifice adevarata natura a acestui fenomen“. Chiar si fostul presedinte Bill Clinton, intr-un interviu din 2005, a sustinut necesitatea declasificarii dosarelor, in a caror natura extraterestra a sustinut ca nu crede, dar a tinut sa precizeze ca, in cazul in care adevarul ar fi altul, atunci nu ar fi cu siguranta primul presedinte american mintit de aparatele de stat. Pe de alta parte, Karl Pflock, renumit cercetator UFO, spune ca „Roswell e un caz clasic de triumf al cantitatii asupra calitatii.
Avocatii prabusirii extraterestrilor... pur si simplu etaleaza tot ceea ce le-ar putea sustine punctul de vedere in cutia pe care scrie «Dovezi» si spun «Vezi? Uita-te la toate astea... Trebuie sa avem dreptate!». Nu tin seama de contradictii. Nu tin seama de suportul supuselor. Nu tin seama de imensele absurditati“. La rindul lui, Karl Korff sugereaza ca exista interese bine definite pentru care e promovata ideea extraterestrilor de la Roswell si ca actualii cercetatori nu sint competenti: „Industria UFO e formata din oameni care sint interesati sa profite de credibilitatea altora, mai ales a publicului care si plateste ca sa vada unele lucruri. Sa nu ne amagim: Mitul Roswell a fost o foarte buna afacere pentru gruparile UFO, publicatii, Hollywood, pentru orasul Roswell, media si ufologie, in general. Numarul celor care fac apel la stiinta si cercetare e din ce in ce mai mic“.
De asemenea, William L. Moore, autorul primei carti despre Roswell, „The Roswell Incident“, spune: „Dupa o examinare indelungata a faptelor petrecute la Roswell nu mai sint de parere ca explicatia extraterestra e cea mai buna pentru acest eveniment“. Pe de alta parte, Charles Ziegler contesta faptul ca Roswell e doar o simpla balada cu aura de legenda fantastica, teoria sa spunind ca Roswell e mai degraba un mit modern, in sens narativ, transmis initial prin „storytellers“ („povestitori“), iar apoi modelat de media si alti actori interesati de dezvoltarea evenimentului. Petter Jennings e si el de aceeasi parere, sustinind ca Roswell „e un caz de mit modern, fara nici o urma de proba incontestabila“. Afacere profitabila, mit modern, cultura UFO, balon meteo, musamalizare guvernamentala – de oricare parte a baricadei s-ar afla adevarul, „incidentul Roswell“ continua sa fascineze specialistii si opinia publica, raminind unul dintre cele mai importante mituri planetare in materie de ufologie si de teorie a conspiratiei.
Roswell de Cluj – padurea Hoia
Padurea Hoia este situata la doar citiva kilometri de Cluj, fiind cunoscuta indeosebi pentru fenomenele cu specific paranormal care se verifica in zona, dar si pentru forma ciudata a multora dintre copaci. Traditiile locale vorbesc despre ciudateniile care se petrec in padurea Hoia-Baciu, prima atestare oarecum oficiala a acestora apartinindu-i biologului Alexandru Sift, care, in 1953, a observat un obiect cenusiu, in forma de V, coborind in viteza catre sol. Ulterior, la mijlocul anilor ’70, in Cluj a fost format un adevarat colectiv de studiu al fenomenelor paranormale de la Hoia, codus de prof. Adrian Patrut, care a strins numeroase dovezi. Localnicii vorbesc despre aparitii si prezente stranii, paranormale, insa specialistii invoca doar o radioactivitate mai mare decit cea naturala prezenta in mod normal in orice mediu. Aparitii luminoase ciudate, fiinte si obiecte asemanatoare OZN-urilor, capuri fara corp, lumina neagra, animale care nu ar trai in mod normal intr-o padure, copacii ciudati si fiorii reci sint doar citeva dintre fenomenele prezente in Hoia.
Orson Wells si isteria UFO
Poate cel mai cunoscut precursor al isteriei UFO e actorul, regizorul, producatorul si scenaristul american Orson Wells. In 30 octombrie ‘38, printr-o emisiune radiofonica ce a adaptat „Razboiul Lumilor“ pentru a suna ca o transmisiune de stiri, in care era anuntata o invazie extraterestra, populatia din New Jersey a fost adusa la stadiul de panica.

FRANCMASONERIA

Francmasoneria nu poate fi de fapt definita în câteva propozitii. Cel mai adesea se spune despre Francmasonerie ca este un sistem alegoric al moralitatii, ilustrat prin simboluri. Este adevarat, însa ea reprezinta mult mai mult. Putem vorbi despre ea ca de un curs despre moralitate care face apel la alegorie si simbol, însa, pe lânga aceasta semnificatie, Francmasoneria este si o societate organizata, o Fraternitate. Simbolistica Francmasoneriei are în mare parte surse biblice, bazându-se, în special, pe legendele despre constructia Templului lui Solomon din Ierusalim. Accentul cade pe cultivarea virtutilor morale, estetice, pe crearea unui caracter bazat pe principiul Adevarului. De aceea, Francmasoneria a fost (si este) combatuta si persecutata nemilos de catre biserici si de catre regimurile totalitare de stânga sau de dreapta.
Despre insemnatatea lor istorica iesita din comun, este suficient sa amintim ca multe din evenimentele ultimelor sute de ani au fost gândite si puse in aplicare de catre francmasoni, printre care: a) Pe plan mondial: Declaratia de independenta a USA; Charta Drepturilor Omului; Revolutiile din Franta (1789), Europa (1848-49) si din Rusia (1917); Unificarea Italiei in secolul 19; Intemeierea Ligii Natiunilor (intre cele doua razboaie mondiale); Intemeierea Organizatiei Natiunilor Unite ONU (dupa cel de al doilea razboi mondial); Creerea statului Israel s.a.b) In România: Rascoala lui Horea, Closca si Crisan (1784); Unirea Principatelor Române (1859); Obtinerea independentei României în urma participarii la razboiul din 1877 împotriva Imperiului Otoman; Aducerea regelui Carol I din familia Hohenzollern in România (1866); Rascoala din 1907 s.a.
Scopul Sa devii din bun mai bun, sa-ti întaresti personalitatea, sa-ti cultivi morala si spiritualitatea, sa-ti largesti orizontul mintii - sunt scopurile de baza ale Francmasoneriei. Masoneria cultiva principiul responsabilitatii si al moralitatii si îi încurajeaza pe francmasoni sa urmeze si în viata de toate zilele lectiile învatate în timpul ritualurilor. Una dintre doctrinele universale ale Masoneriei este "Fratia Omului si Paternitatea Lui Dumnezeu” (autoritatea parinteasca a lui Dumnezeu). Importanta acestui crez consta în aprofundarea celor trei dogme esentiale ale Francmasoneriei: Dragoste Frateasca, Ajutor si Adevar. Francmasoneria este, de asemenea, custodele traditiei initiatice. Datoria unui mason este aceea de a pastra si perpetua aceasta traditie, ceea ce constituie o responsabilitate uriasa.
Originea Nimeni n-ar putea spune cu precizie când a luat nastere Masoneria. Ceea ce este sigur însa este ca se pastreaza din vremuri imemoriale si ca nu a purtat întotdeauna denumirea de Masonerie. Este evident ca unele scoli vechi mistice din Egipt, Grecia si Orientul Apropiat au lasat o puternica amprenta pe ceremonialurile actuale, care initial erau niste testari, constituiau probe ce trebuiau trecute cu succes de cei ce deveneau ulterior demni pentru aceasta învatatura. Ceremonialurile actuale mai pastreaza înca acele elemente stravechi, dar într-o forma mai stilizata, spirituala. Se cunosc, de pilda, asemanari cu societatea fondata de Pitagora si cu Fraternitatea lui Hermes Trismegistos din Hermopolis (Egipt), cu doctrina isiaca (Isis), cu misterele eleusine ale Greciei si cu misterele mitraice (Mithras) ale Romei antice. In general, putem spune ca breslele mestesugaresti medievale s-au transformat în loji operative care, la rândul lor, au devenit baza Masoneriei de astazi.
De la operativ la speculativ Diferentele dintre masoneria operativa si cea speculativa îsi au radacinile înfipte adânc în vechime, pe vremea când masonii erau efectiv implicati în activitati fizice de constructie. Acestia erau adevarati maestri ai constructiilor, pastrându-si cu sfintenie secretele mestesugului. Caracterul speculativ apare mai târziu, când în bresle sunt acceptati oameni nepriceputi în constructia propriu-zisa, însa neîntrecuti în constructia spirituala. Nu se poate stabili cu exactitate momentul trecerii de la masoneria operativa la cea speculativa. Trecerea a fost treptata si s-a întins pe o perioada ce depaseste 50 de ani. A început din anul 1600, când în lojile operative au fost acceptati protectorii, lucru mentionat si în instructiunile Gradului de Ucenic. Cei ce nu doreau sa devina zidari i-au urmat pe protectori, iar cei acceptati de bunavoie de catre masonii operativi au devenit "Masoni Acceptati”. Se dorea aderarea cât mai multor membri datorita multiplelor avantaje spirituale, sociale si culturale. Pe parcursul acestei perioade, breasla s-a îmbogatit rapid cu un mare numar de adepti. Declinul arhitecturii gotice si cererea tot mai redusa de constructii de mare amploare au condus la scaderea considerabila a numarului meseriasilor operativi necesari pentru a le duce la bun sfârsit. Daca nu ar fi devenit masoni speculativi, ar fi disparut cu totul. Dar amploarea pe care a luat-o masoneria speculativa se datoreaza în principal formarii Marii Loji a Angliei, când patru vechi loji din Londra s-au reunit în iunie 1717 la cârciuma Goose and Gridiron. În timpul acestei reuniuni, un frate pe nume Antony Sayer a fost ales Mare Maestru. Din acest moment, Masoneria s-a raspândit în toata lumea si alte mari loji au luat fiinta.
Templul Regelui Solomon Frecventele referiri la Templul Regelui Solomon au condus la concluzia eronata ca acesta are meritul de a fi creat aceasta Fraternitate. Masoneria a devenit breasla organizata, cu multi ani dupa domnia lui Solomon. Cu toate acestea însa ritualul masonic se bazeaza pe legende ce fac vaste referiri atât la Solomon, cât si la Templul de la Ierusalim - lucru ce a îmbogatit în mare masura simbolistica. Fragmentele biblice privind templul pot fi gasite în Cartea I a Regilor, în capitolele 5-8 si în Cartea I a Cronicilor, începând de la capitolul 2.
Originea ritualului francmasonic De unde si când au luat nastere ritualurile masonice ? Ele dateaza de dinaintea secolului 18. Practic, Ritualul Francmasoneriei a fost o continuare a practicilor si obiceiurilor instituite de munca de zi cu zi a masonilor operativi. Accentul s-a mutat treptat, de la virtuti practice la virtuti morale, întrucât masonii acceptati începusera sa-i depaseasca numeric în loji pe fratii operativi. In masoneria speculativa incipienta nu exista decât un grad pâna la Maestru. Abia mai târziu au fost introduse în masoneria speculativa cele trei grade pe care le cunoastem astazi.
Originea primei Mari Loji La începutul sec.18, în Anglia luasera fiinta numeroase loji. Pâna în anul 1716, majoritatea lojilor erau compuse exclusiv din membri non-operativi. În decembrie 1716, în ziua de Sf.Ion, câtiva masoni din Londra au avut o întâlnire informala. Membrii celor patru Loji s-au întâlnit din nou pe 24 iunie 1717, de ziua lui Ioan Botezatorul, si au înfiintat prima Mare Loja. Aceasta zi se numara printre cele mai importante date din istoria Masoneriei, deoarece atunci s-a marcat debutul Francmasoneriei moderne. Cu mici exceptii, fiecare loja masonica regulara a primit girul unei Mari Loji, de aici concluzia ca toate provin, de fapt, din Marile Loji ale Angliei, Scotiei sau Irlandei. Fiecare Mare Loja are o jurisdictie teritoriala proprie sau reprezinta o anumita regiune. Fiecare stat din America este guvernat de o Mare Loja.
Denumirile Marilor Loji Exista diferente între denumirile Marilor Loji din USA. Unele poarta numele A.F.A.M. (Masonerie Acceptata Libera si Antica), iar altele F.A.M. (Masonerie Acceptata si Libera).Cauza acestor diferente a fost conflictul dintre doua factiuni diferite la momentul înfiintarii Marilor Loji. O factiune a adoptat titulatura de Antica, cealalta grupare considerându-se Moderna. Diferentele de titulatura care exista în USA nu au legaturi logice cu nici unul dintre acesti termeni sau cu originile Marilor Loji americane.
Titlul de Liber si Acceptat Vechii meseriasi, foarte priceputi, erau considerati indispensabili celor doua institutii majore: Biserica si Statul. De aceea, nu li s-au impus niciodata restrictii, fiind liberi sa munceasca, sa calatoreasca, într-un mod direct proportional cu importanta lor.Termenul acceptat provine tot din vechime, din timpul masonilor operativi. Pe la sfârsitul Evului Mediu, putini erau cei care stiau carte si nu apartineau vreunei manastiri. Categoric, oamenii doreau sa devina masoni pentru a beneficia de avantajele oferite de breasla si nu neaparat sa construiasca. Tot ce voiau era sa apartina acestei organizatii. Acestia erau Masonii Acceptati care, cu timpul, i-au depasit ca numar pe masonii operativi, facilitând astfel trecerea de la masoneria operativa la cea speculativa. Oricum, secretele constructiei începusera sa fie cunoscute, iar arhitectura îsi schimbase principiile.
Este Masoneria o organizatie secreta ? Categoric, nu. Membrii unei societati secrete se ascund, locurile de întâlnire nu sunt cunoscute, publicul nestiind principiile si modul lor de organizare. Exista si în masonerie unele secrete, ca de pilda o parte a ritualului, semnele dupa care masonii se recunosc între ei etc. Unele secvente ale ritualului s-au pastrat în cadrul Francmasoneriei de secole si au devenit traditie. În schimb, ideologia, principiile, scopurile pot fi aflate de oricine este interesat. Orice publicatie masonica tiparita, cu exceptia lucrarilor esoterice, poate fi discutata public. Masonii poarta insigne la rever si alte bijuterii tipic masonice, poarta sorturi specifice, fac cunoscute orele si locurile de întâlnire si se implica deschis în opere de caritate. Confidentialitatea ritualurilor are rolul de a le pastra sacre si solemne si de a le creste valoarea initiatica.
Este Francmasoneria o religie ? Din nou, raspunsul este negativ. Luând în consideratie natura învataturilor Francmasoneriei, se cere profanilor care doresc sa devina masoni sa constientizeze credinta în Fiinta Suprema si în nemurirea sufletului. Altfel, ceremoniile ar fi complet lipsite de sens. Dar nu se impune aderarea la o anumita religie sau la o biserica anume. Aceasta este alegerea fiecaruia. In opinia Ordinului Francmasoneriei, membrii Fratiei îsi vor îmbogati experienta în orice comunitate religioasa din care au ales sa faca parte. Un ateu nu poate deveni mason, fiindca nu-si poate exprima credinta într-o Fiinta Suprema. Idealurile masonice nu apar sub forma unor crezuri scrise. Fiecare mason percepe învataturile din ritualuri într-un mod propriu, ajungând la întelegerea care îi va satisface mintea si constiinta, lasându-i în acelasi timp pe ceilalti sa procedeze la fel. Acesta este un exemplu de toleranta masonica, toleranta fiind unul din principiile de baza ale Breslei, datând înca dinaintea Constitutiilor lui Anderson din 1723 si 1738, care interziceau orice discutie de secta la întruniri. Nu exista o dogma masonica. Ordinul nu urmareste decât înfratirea oamenilor buni, fara a promova o anumita religie. Si catolicii pot deveni masoni, în ciuda faptului ca, mult timp si în mod eronat, s-a crezut contrariul. Acest curent de opinie a fost lansat, probabil, din cauza numeroaselor edicte emise de diversi papi în care masoneria devenea pentru catolici un tarâm interzis. Paradoxal, mari oameni, catolici proeminenti, au devenit masoni. Primul edict de acest gen a fost emis de Papa Clement al XII-lea, dar masonii au reactionat doar cu tacere si circumspectie.
Rolul simbolului si al alegoriei Orice mason trebuie sa aiba cunostinte solide în ceea ce priveste simbolul si rolul simbolului în ritualuri, dupa cum un studiu comparat al mitologiei constituie baza unei bogate culturi masonice. În cadrul Masoneriei, Loja reprezinta nucleul. Simbolic, ea reprezinta Templul lui Solomon. Orice avansare si orice ritual au loc exclusiv în interiorul Templului, considerat replica perfecta a lumii divine. Templul este sacru, este centrul universului. Structura, dimensiunile, proportiile - într-un cuvânt arhitectura - nu sunt decât imaginea reflectata în oglinda a Divinitatii. De regula, un Templu se afla în munti, la înaltime. Este considerat centrul cosmosului, un loc sacru, iesit din comun. Templul este locul unde umanul se poate întâlni cu Divinul. Masonii înteleg foarte bine importanta atotcuprinzatoare în religie a simbolului pietrei. Sunt posibile referiri la timpuri îndepartate, când existau legaturi strânse între zei si piatra, considerata de unii istorici drept imagine arhetipala, reprezentând realitatea absoluta. Se crede ca multi dintre zeii vechi, ca de pilda Mithras, ar fi luat nastere din piatra (petra genitrix), atributele acesteia (stabilitate, soliditate, nemurire) fiind si atributele zeilor. Si în Biblie exista numeroase pasaje ce indica fara urma de îndoiala credinta în legatura profunda dintre piatra, sacru si spiritual: Isaia 28:16, Psalmi 118:22, Revelatia 2:17 si Geneza 28:11.
aptul ca foarte curând dupa debutul francmasoneriei organizate (United Grand Lodge of England, Londra, 1717), aceasta a aparut si in spatiul românesc se explica, atât prin corespondenta generala a ideilor promovate de ea, cu necesitatile de dezvoltare a patriei, cât si printr-o seama de anticipari si coincidente semnificative, existente imemorial in spiritualitatea si cultura româna, care au creat o genuina stare de asteptare. Astfel, daca admitem ca, in devenirea ei de ansamblu, francmasoneria cunoaste o faza mitica, una legendara, una operativa si una speculativa, putem constata ca semne relativ numeroase ale tuturor acestor 4 etape se afla in cultura din actualul spatiu românesc. Pentru faza mitica, se poate mentiona, macar, constructorul intruchipat la noi de Mesterul Manole, ale carui gesturi fundamentale, simbolizate, numai aici, in triada: sacrificiu, zbor si transformare in izvor cu apa curata, pot sugera o anume vecinatate cu primele 3 grade masonice esentiale, ori cu cele 3 etape ale Ritului York (ca si, cu prudenta, Miorita, prin virtualitatea mortii sacrificiale, a nuntirii cosmice salvatoare si a reintegrarii in ordinea naturii etc). Putem medita, de asemenea, la cultul lui Mithras si altele de origine mediteraneana si asiatica, raspândite in spatiul daco-roman, la cavalerii danubieni, la cei traci (reprezentati in diverse sculpturi stravechi), la dansul calusarilor si la alte fenomene, venind din lumea mitului, vecine, si uneori intretaiate creator cu cele mari ale lumii. Sondarea radacinilor reale si imaginare ale francmasoneriei, înlesneste si astfel de trairi si ingândurari privitoare la unitatea spiritului si la diferentierile lui specifice, in procesul cunoasterii de sine si de situare in univers. Sectiunea legendara e ilustrata de catre constructorii de cetati si temple daco-romane (a se vedea, intre acestea, simbolurile prevestitoare de la Adamclisi si din alte locuri), de cei ai vechilor biserici si palate, pe care mai degraba ii presupunem decât ii stim. Câtiva au fost transferati de mentalul popular din zona operativa in legenda si mit, dupa cum este cazul cu unul din cei doi pictori români (fratii Ion si Sofronie) ai Manastirii Sucevita. Acesta ar fi cazut, oarecum ca Mesterul Manole, de pe scara, de aceea zugraveala de pe peretele nordic ar fi nefinisata. Acolo e pictata, insa, Scara lui Ioan Sinaitul, ale carei trepte pot duce cu gândul la celalalt rit de perfectionare, practicat in masoneria româna, cu cele 33 de grade ale sale, Ritul Scotian Antic si Acceptat. Se cuvin avute in vedere si alte scari (cea a lui Iacob, ori cele din colinde, de pilda) sau trepte simbolice existente in crestinism si-n felurite culte si credinte. Se pot gasi in spiritualitatea româna asemanari sau coincidente cu alte rituri (Memphis etc) sau practici si semne masonice, unele chiar foarte sugestive, retrospectiva înlesnind deschideri neasteptate si uneori tulburatoare, cu deosebire in directie esoterica. Din acest punct de vedere, a sonda lumea basmelor, a altor rituri si mituri populare, a unor practici initiatice, a baladelor vitejesti si haiducesti, unele evocând traditii cavaleresti detectabile si in francmasonerie, constituie un exercitiu aproape necesar si un reazem dintre cele mai solide pentru înscrierea fiintei noastre in marile cicluri ale spiritualitatii universale. Multe dintre aceste imagini, simboluri si alegorii vin de dincolo de istorie si se infuzeaza in substanta ei, redimensionând-o si fluidizând-o, fiind semne sugestive ale setei umane de cunoastere si de marcare a etapelor acesteia, nu o data cu aparente de incifrare. Sunt forme hermetice ce conserva si protejeaza avansurile in fata efemeritatilor, reactii la fanatisme si posibile ipoteze asupra necunoscutului. Prin tendintele catre purificare si moralitate confraternizatoare, francmasoneria se vede premearsa si justificata de atari substraturi patrimoniale, tinând de zona mitului si a legendei. Perioada operativa decurge din cele doua anterioare, intrepatrunzându-se cu ele, ca si cu cea speculativa sau simbolica, ce-i va urma. Semnul ei de delimitare este dat de aparitia primelor bresle de meseriasi, care, in vestul Europei, sunt semnalate de prin secolul 6. Ele au fost preanuntate, insa, de confreriile de constructori din vechiul Egipt, din lumea asiatica, greaca, romana si, probabil, din vechile civilizatii americane, in fapt, din intregul spatiu construit, cu precadere in interes comunitar, pe glob, inclusiv din cel românesc traditional. Aici, insa, datorita marilor migratii, comuniunile mestesugaresti organizate apar mult mai târziu, cam prin secolul 13, dar dureaza pâna prin secolul 19, cu prelungiriri firave pâna in al 20-lea (cum ar fi cazul modelorilor, intre altii). Dar, atribute ale activitatii lor pot fi depistate inca din zorii civilizatiei românesti, ale carei produse semnificative au avut mereu dimensiune initiatica, ce nu putea fi practicata in atare unor confrerii. Nu trebuie ignorate cu totul nici ecourile posibile ale cruciadelor, ale altor ordine cavaleresti, calugaresti, sau de-a dreptul initiatice, ai caror membri au traversat uneori spatiul românesc, ori au poposit o vreme in el. De la diferite forme de sihastrism, insondabil, la referirea la romanii organizati din Cântecul Niebelungilor, la Cavalerii Teutoni, ori la alte ordine civile, religioase sau militare (cum ar fi, intre ele, cel al Templierilor, prezenti, se pare, in zona Abrudului, cel al Dragonului, din care a facut parte inca tatal lui Vlad Tepes sau al misteriosilor rozacrucieni, cu sporadice semnale si la noi, pâna la Dimitrie Cantemir si mai târziu, la posibilii "fii ai Vaduvei" carora le-ar fi apartinut si pescarul, devenit domnitor, Petru Rares; nici Despot Voda n-ar fi fost strain de asemenea alcatuiri), la timpuriile ranguri si titluri civice si la unele organisme sociale (precum ar fi Sfaturile Batrânilor) sau la asocierile ocazionale (precum ceata de feciori, sezatorile, carnavalurile cu masti, tarafurile cu muzicanti, obiceiuri de la nastere, botez, nunta si înmormântare, cele de peste an sau cele ale mestesugarilor, cele legate de spectacole populare, ca Junii brasoveni si alte intovarasiri de tineri cu prilejul unor sarbatori etc.) si pâna la alte forme asemanatoare, este o traditie ce poate fi avuta in vedere si sub acest aspect. Pot fi aduse in sprijin, pentru punctarea climatului general, anume asemanari cu incrustarile si simbolurile de pe unelte si vase, urcând pâna in mileniul al V-lea, cu inscriptiile multimilenare de la Tartaria, ori aspecte ale unor obiecte paleo- si neolitice, ale organizatiilor religioase si militare ale daco-getilor si romanilor, imagini de pe monumentele funerare ale diferitelor credinte, din numismatica, din miniaturi, manuscrise, tiparituri, textile, gravuri si ex-librisuri, semne distinctive ale breslelor ori elemente din heraldica si din practica unor culte euroasiatice ce vin pâna sub ochii nostri. Cum elemente cruciforme, stele si alte semne ale unor religii pot fi depistate cu circa 5-6 milenii inainte de Cristos, anume aspecte vestind etape premergatoare masoneriei, pot fi intrezarite pe aproape intreg pamântul, intr-o tulburatoare adâncime temporala. Hotarâtoare sunt, insa, ideile de demnitate umana si nationala, de democratie, libertate, egalitate, fraternitate, de toleranta, de promovare a valorilor si de sustinere reciproca, cultul muncii si respectul credintelor si convingerilor personale, relatiile cu lumea si responsabilitatea fata de progresul omenirii etc. Implantarea a fost favorizata si de primele incercari de organizare a societatii civile din spatiul national, a învatamântului, cercetarii stiintifice, bibliotecilor publice, teatrului, muzeelor si a formelor de asistenta sociala etc., cu elemente coincidente si chiar transferate, ce vor fi stimulate si se vor regasi tot mai ferm in structura asociatiilor pe care le va genera procesul de modernizare a României, pâna in contemporaneitate. Presiunea mitica, legendara si istorica anterioara, precum si cele circa 5 secole de prezenta anterioara, organizata, a breslelor in spatiul românesc au fost si ele de natura a facilita patrunderea francmasoneriei în România. Limbajul relativ comun (ucenic, calfa, maestru, supraveghetor etc), instrumente similare (ciocanul, echerul, compasul, firul cu plumb, rigla, forme specifice costumelor, cupa si vasul libatiunilor, steagul fiecarei bresle si altele), rigoarea si discretia evidentei, severitatea disciplinei ierarhice, sistemul de comunicare si promovare, si alte aspecte, erau oarecum cunoscute, cel putin in mediile orasenesti, cum atesta, indirect, o seama de documente si exponate din arhivele si muzeele din Bucuresti, Cluj, Iasi, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Bacau, Sibiu, Bistrita, Timisoara, Constanta, Sighisoara, Suceava, Brasov, R.Vâlcea etc. Schitarea acestor foarte largi cercuri mitologice, legendare si istorice, in care se pierd radacinile prespeculative ale masoneriei, îi consolideaza legitimitatea si modernitatea, concordanta ei cu dezvoltarea societatii si pionieratul intr-o mare diversitate de domenii, inclusiv in România.

CULTURA NAZCA

La Muzeul Banatului, senzaţionale vase preincaşe dezvăluie o lume dispărută
Adusă pentru prima dată în România, expoziţia-eveniment a fost deschisă chiar de Excelenţa Sa Elard Alberto Escala Sanchez-Barreto
Vase precum cele expuse până la sfârşitul acestei luni în Sala de Marmură a Muzeului Banatului (Piaţa Huniade nr. 1), sub genericul „Magie - Mister - Mit - Simbol“, n-au mai fost văzute de publicul român decât, eventual… pe vreun post Discovery, după cum chiar organizatorii evenimentului au subliniat . De o inestimabilă valoare, piesele ceramice preincaşe au fost aduse din Peru special pentru Timişoara.
Expoziţia de ceramică preincaşă şi incaşă se află pentru prima dată în ţara noastră, iar prezenţa sa la Timişoara se datorează încântării cu care ambasadorul Republicii Peru în România a descoperit oraşul nostru în urmă cu două luni, ca invitat al Studentfest. Excelenţa Sa Elard Alberto Escala Sanchez-Barreto a inaugurat personal expoziţia împreună cu secretarul I Marco Antonio Santivanez şi cu frumoasele domniilor lor soţii. Cele 47 de vase expuse au mii de ani vechime şi aparţin culturilor Nazca, Cupisnique, Moche, Inca, Chimu şi Paracas. Vasele au fost descoperite în majoritatea lor în morminte şi sunt splendid decorate. Cele mai multe sunt vase de băut, însă printre ele sunt destule cele utilizate ritualic, vădind caracteristicile unei civilizaţii rafinate, de o aparte spiritualitate. Sunt vase care au forma apropiată de cea a… ulcioarelor bănăţene. Altele, însă, au forme atât de complicate şi de spectaculoase, încât e aproape neverosimilă evidenţa unei tehnologii atât de avansate în urmă cu, spre pildă, trei milenii. Sunt vase cu reprezentări de războinici fioroşi, altele cu forme de animale, iar unul chiar cu o scenă erotică… explicită. Un singur vas, cel aşezat central, este de fapt incaş, toate celelalte sunt preincaşe. Cu siguranţă, expoziţia de ceramică este un eveniment cultural rarisim, iar valoarea exponatelor este practic inestimabilă, ceea ce a dus la măsuri de pază sporite în interiorul muzeului. „Sunt fericit să aduc aici două mi-lenii de cultură“, a spus ambasadorul. Cultura Chi-mu (1100-1470 d.Hr.) s-a dezvoltat pe coasta nordică a Peru, în jurul capitalei Chan-Chan, actualul Trujillo, considerat cel mai mare oraş din epocă construit din chirpici şi totodată centrul ultimului mare regat ce a precedat cucerirea incaşilor. Ceramica Chimu a avut dublă funcţionalitate, servind atât pentru uz casnic, cât şi pentru uz ceremonial, unele dintre piese fiind ofrande aduse morţilor. Dacă vasele casnice sunt simple, cele ritualice vădesc un adevărat cult al detaliului. Principalele caracteristici ale ceramicii Chimu sunt date de figurinele antropomorfe şi zoomorfe aplicate la îmbinarea gâtului cu toarta vasului şi coloritul cenuşiu metalizat obţinut prin umezirea ceramicii anterior şlefuite. Ceramica Chimu este esenţialmente sculpturală, adevărată „oglindă“ a faunei şi obiceiurilor locuitorilor zonei de nord, dezvăluind o lume încărcată de mister. Cultura Paracas (800 î.Hr. - 200 d.Hr.) - încă din anul 900 î.Hr., o nouă civilizaţie înflorea pe coasta sudică a Peru, cunoscută mai ales pentru faimoasele ţesături conservate în perfectă stare datorită aridităţii extreme a zonei. Corpurile morţilor, învelite în pânze înainte de a fi îngropate, s-au mumificat din cauza aerului foarte uscat, fiind acum asiduu cercetate de arheologi. Aceste pânze, fie că sunt brodate, pictate, sau ţesute, sunt decorate cu motive zoomorfe, cel mai adesea cu reprezentări de feline, amintind de cultura Chavin de pe înălţimile Anzilor. Ceramica Paracas este recognoscibilă după pictura cu pigmenţi minerali şi vegetali realizată după ardere, prin incizările policrome geometrice, prin formele globulare. Cultura Nazca (400 î.Hr. - 600 d.Hr.) s-a dezvoltat pe coasta sudică a Peru şi este considerată descendenta culturii Paracas. În Nazca, policromia atinge apogeul, iar exuberanţa picturii covârşeşte privirea. În primele faze ale culturii domină tendinţa naturalistă, apar apoi elemente simbolice, fiinţe fantastice şi capete-trofeu, iar în final motivele se abstractizează, devenind greu de interpretat. „Vorbind despre cultura Nazca, nu putem să nu amintim cea mai enigmatică moştenire precolumbiană: celebrele linii din deşertul omonim, care nu pot fi văzute integral decât din avion. Desenele înfăţişează la o scară enormă formele geometrice şi zoomorfe de pe vasele de ceramică“, atrag atenţia autorii expoziţiei. Cultura Cupisnique (200 î.Hr. - 900 d.Hr.) a fost descoperită în anul 1933 de către Rafael Larco Hoyle, fiind localizată în zona Sausal. Arsă în cuptoare închise, ceramica este roşie, neagră şi maro. Vasele sunt globulare, incizate pe toată suprafaţa, cu figurine reprezentând oameni, animale şi fructe. Prezenţa elementelor pan-andine, precum jaguarul, condorul şi şarpele, certifică contactul cu celelalte culturi. Cultura Moche (200 î.Hr. - 700 d.Hr.) a înflorit pe coasta nordică a actualului Peru, luând numele unuia dintre cele mai vechi şi monumentale oraşe, extins în jurul a două piramide gemene, Huaca del Sol şi Huaca de la Luna. În ciuda faptului că era o societate militară, „los moches“ avea gusturi artistice rafinate. Obiectele ceramice se evidenţiază prin realismul cu care sunt înfăţişate scene din viaţa cotidiană, religioasă şi militară. Portretele moche, de preoţi, înalţi demnitari, militari sau oameni obişnuiţi, reprezintă cea mai surprinzătoare şi expresivă creaţie de artă prehispanică. Numite „huacos“, portretele sunt dovezi fascinante ale unei lumi apuse. Ceramica erotică moche - una dintre cele mai răspândite din perioada precolumbiană - era creată cu scop ceremonial şi este pe cât de explicită, pe atât de plină de imaginaţie. Cultura incaşă (1450-1553): în secolul al XII-lea, un trib de indieni din America de Sud, care trăia izolat în Anzii peruvieni, s-a instalat în văile fertile din Cuzco. La sfârşitul secolului al XV-lea, incaşii cuceriseră deja un teritoriu de peste un milion de kilometri pătraţi. Calendare astronomice de mare precizie, sofisticate sisteme de irigaţii şi drumuri, arhitectura rafinată şi medicina avansată au convins istoricii că imperiul incaş era unul dintre cele mai evoluate. Ceramica este esenţială pentru înţelegerea acestei lumi, căci civilizaţia inca nu dispunea de un sistem de scriere. Vasele casnice erau simple şi practice, în vreme ce piesele ceremoniale erau de o aparte diversitate, pictate cu mare rafinament, cu figurine antropomorfe şi zoomorfe aplicate. Ţara misterelor Încă apărate parcă de Inti, zeul atotputernic al incaşilor, străvechile civilizaţii peruviene îşi păzesc cu obstinaţie tainele: arhitecturi perfecte, desene ciclopice, ritualuri stranii… Pentru călătorii atraşi de mistere, Peru este o ţară care, pe bună dreptate, trezeşte curiozitatea. Veche de peste zece mii de ani, istoria sa are încă multe enigme nedescifrate. Cel mai provocator exemplu sunt desenele din pampa deşertică: enorme figuri reprezentând bărbaţi, animale şi forme geometrice de origine necunoscută, ce pot fi văzute integral doar din avion. Un alt tezaur arheologic este Cuzco, centru al vechilor civilizaţii prehispanice, faimos în întreaga lume graţie oraşului-cetate Machu Picchu - o aşezare incaşă fascinantă, care are privilegiul de a se număra printre monumentele care aparţin patrimoniului mondial. Oraşele peruviene construite în vremea epocii coloniale, Lima, Arequipa, Ayacucho şi Trujillo, stârnesc admiraţia călătorilor prin adevărate bijuterii arhitectonice şi tot aici se află cele mai multe muzee. În Lima se află cele mai mari şi interesante colecţii aparţinând culturilor precolumbiene şi coloniale, cum ar fi cea din Muzeul Aurului, care include 6 500 de piese (cupe, ceşti, farfurii, coliere, obiecte ceremoniale etc.) prelucrate superb. Meşterii peruani au faima de a fi cei mai pricepuţi şi harnici producători de artizanate de pe întreg continentul. Printre cele mai apreciate produse ale lor se numără bijuteriile din aur şi argint, tapiseriile decorative din lână, ponchos şi centurile ţesute la război, ceramica în tehnică arhaică, obiectele sculptate în lemn, replicile de candelabre şi oglinzi coloniale. Peruanilor le place să se bucure de viaţă, petrecând şi mâncând bine. Arta culinară peruană este considerată a fi cea mai sofisticată din America de Sud: peştele gătit numai cu lămâie şi sosuri picante, inima de vită împănată la grătar, cartofii cu sos picant de brânză şi nucă şi „el aji de gallina” (găină dezosată cu sos de lapte picant) sunt mâncăruri specifice care nu trebuie ratate de vizitatori..
Interviu cu ambasadorul peruan - Cum aţi descoperit Timişoara şi care au fost primele impresii stârnite de oraşul nostru? - O să râdeţi, nu sunt fatalist, dar am trăit o întâmplare plăcută, o coincidenţă frumoasă. În drum spre Timişoara, şoferul mi-a zis, deşi nu aveam cum să uit, că ar trebui să sărbătorim. În noaptea când mă îndreptam spre acest oraş se împlinea fix un an de când am ajuns în România, ca ambasador al Republicii Peru. În urmă cu câteva luni, venind de la Oradea, am făcut o oprire în Timişoara. Nu era o vizită oficială, eram… incognito (zâmbeşte). Am văzut Catedrala, Piaţa Victoriei şi puţin din centru. M-au impresionat relatările oamenilor care au trăit Revoluţia din 1989. M-a mişcat suferinţa lor. Oraşul traversat de canalul Bega are o arhitectură extrem de interesantă. La fel ca şi istoria Timişoarei. - Ce vă apropie de cultura românească? - Pe lângă o cultură remarcabilă, românii păstrează ceva dispărut în Europa: etnofolclorul. În toate locurile pe care le-am vizitat, şi n-au fost puţine, am observat că tradiţia se păstrează. Am cunoscut românii la ei acasă, am mâncat cu ei la masă şi am gustat din viaţa lor. Am avut norocul să îi descopăr aşa cum sunt. Şi nu mă refer la viaţa celor înstăriţi, ci la oamenii comuni. - Şi cum sunt românii? Ce-i apropie de peruani? - Familia. Ca şi în Peru, aici există nucleul familiei. Conservarea tradiţiei este iarăşi o punte de legătură între Peru şi România. Credinţa că ce ne aparţine este mai valoros decât ceea ce se poate importa, există şi aici, şi în Peru. Însă am rămas uimit să descopăr că şi cei mai săraci ţărani citesc. Cărţile nu lipsesc din casele românilor.

SARPELE QUETZACUATL

Quetzalcoatl ("şarpele înaripat") este zeul suprem în mitologia aztecă. El este întâlnit însă şi în celelalte mitologii din Mezoamerica şi este înfăţişat de cele mai multe ori ca un gigantic şarpe cu pene, după cum ne arată şi numele.

[modifică] Atribute
Semnificaţia adevărată şi atributele lui Quetzalcoatl variază de la o civilizaţie la alta. De obicei el este asociat cu "steaua dimineţii", în timp ce fratele său geamăn, Xolotl, este personificarea "stelei amurgului". În realitate steaua dimineţii este aceeaşi cu cea a înserării, fiind însăşi planeta Venus, dar aztecii credeau că sunt două astre diferite. În calitatea de zeu al luminii matinale, Quetzalcoatl a primit titlul de "Tlahuizcalpantecuhtli", ceea ce înseamnă "stăpânul stelei zorilor". Quetzalcoatl este cunoscut ca inventatorul cărţilor şi a calendarului, ca cel care a dat oamenilor preţiosul porumb, dar şi ca un simbol al morţii şi al învierii. El era şi stăpânul preoţilor azteci, iar numele lui era folosit drept titlu pentru marele preot.
Majoritatea credinţelor religioase ale mezoamericanilor includ mitul succesiunii ciclice a lumilor. De aceea ei credeau ca actuala lume în care trăim este a cincea din câte au existat, cea dinaintea ei fiind distrusă de potop şi flăcări. Quetzalcoatl este zeul creator al lumii noastre, pe care a făurit-o din oasele fiinţelor anterioare, luate din lumea morţilor, Mictlan. El a fost ajutat de zeiţa Cihuacoatl şi şi-a sacrificat propriul sânge pentru a lipi între ele oasele.
Naşterea lui Quetzalcoatl şi a fratelui său Xolotl a fost una neobişnuită. Cei doi au fost aduşi pe lume de zeiţa virgină Coatlicue. O altă legendă susţine că zeul a avut doi părinţi: mama lui a fost Xochiquetzal, iar tatăl, Mixcoatl.
O poveste aztecă ne spune că Quetzalcoatl a fost odată ispitit de zeul tentaţiei, Tezcatlipoca, să întreţină o relaţie intimă cu o preoteasă virgină. Din cauza remuşcării, el s-a sinucis dându-şi foc, iar inima lui a devenit steaua dimineţii, Tlahuizcalpantecuhtli.

[modifică] Cultul lui Quetzalcoatl
Venerarea zeului Quetzalcoatl includea uneori sacrificarea unor animale, cultul lui opunându-se sacrificiului uman.

PAMANTUL-BURETELE URIAS!

Geologii dezbat de multa vreme problema daca apa marii este absorbita in adancul Pamantului sau daca exista o 'bariera de subductie' care blocheaza o asemenea absorbtie. Acum a fost dovedit ca apa este intr-adevar absorbita si ca Pamantul este ca un burete: oamenii de stiinta de la Universitatea Manchester au identificat apa marii in gazele emise de vulcani.Vulcanii aduc la suprafata materiale din adancul Pamantului dintr-o regiune numita 'manta', care incepe sub crusta si coboara pana la nucleul Pamantului. Prin urmare, apa marii descoperita in gazele emise de vulcani sustine teoria ca apa este absorbita adanc in interiorul Pamantului.Analiza gazelor vulcanice de la diferiti vulcani de pe Pamant le permite oamenilor de stiinta sa testeze aceasta teorie mai riguros. Apa marii are o anumita "amprenta" chimica – contine anumite cantitati de diferite gaze nobile (Argon, Krypton si Xenon). Profesorul Chris Ballentine si Dr. Greg Holland de la Departamentul de Stiinte ale Pamantului si Atmosferei
de la Universitatea Manchester au descoperit aceasta "amprenta" in gazele vulcanice. Prin urmare, aceasta apa ejectata de vulcani isi are originea in oceane si nu exista in interiorul Pamantului inca de la formarea sa.In plus, presupunerea ca apa a fost in interiorul Pamantului de la inceput conduce la anumite predictii despre care vulcani ar trebui sa ejecteze mai multa apa. Teoria Pamantului-burete face niste predictii diferite – iar acestea sunt cele care s-au dovedit corecte."Rezultatele noastre pot sa explice si de ce vulcanii oceanici, precum cei din Hawaii sau Islanda, care provin din zonele in care mantaua se-ntalneste cu nucleul, contin mai multa apa decat vulcanii oceanici care isi au originea in regiuni mai subtiri ale mantalei", a spus profesorul Ballentine. "Inainte, geologii s-au gandit ca acest lucru s-ar intampla din cauza ca aceasta regiune a planetei ar fi pastrat apa si gazele in mod preferential in timpul formarii Pamantului, iar acum nu face decat sa 'aiba scurgeri'. Pe de alta parte, daca are loc subductia apei, ea va fi dusa mult mai eficient in regiunile mai adanci ale Pamantului, si contrar acestor idei vechi, apa din lava dinspre Hawaii si Islanda este de fapt dominata de apa de mare veche care a calatorit de la suprafata spre centrul Pamantului si apoi inapoi."Studiul are o concluzie uimitoare: "Putem acum sa demonstram ca pana la 10% din oceanele Pamantului au fost absorbite in interiorul planetei de la formarea sa. Aceasta cantitate reprezinta cam jumatate din cantitatea totala de apa care exista in interiorul Pamantului, restul fiind acolo de cand s-a format planeta. Aceasta lucrare cuantifica pentru prima data 'ciclul geologic al apei'."In fine, ei sunt si primii care au stabilit cu precizie compozitia gazelor nobile prezente in mantaua Pamantului. Acest lucru ofera o sansa de a intelege insasi originea gazelor si apei in planeta noastra.Dr. Holland a spus: "Dat fiind ca acum stim cata apa de mare si gaze au fost adaugate in interiorul Pamantului, putem sa identificam mult mai precis ce a existat acolo la inceput. Acest lucru este absolut critic pentru a intelege cum s-a format planeta noastra si cum s-a schimbat in timp."

ARTA HIPNOZEI

Scurt istoric

Se spune adesea despre un mare orator că-şi “hipnotizează“ publicul. E o exagerare, desigur, dar nu atât de mare cât s-ar crede, deoarece ochii, gesturile, cuvântul unui om cu voinţă, cu o energie extraordinară, pot să hipnotizeze pe cei cu voinţă slabă, pe cei care aşteaptă întotdeauna exercitarea voinţei altuia.Un avocat, un predicator, un orator, când vrea să-şi convingă publicul, înlănţuie gândurile sale, dându-le o anumită ţintă, îndreptându-le spre acelaşi scop. Un bun orator ar putea fi şi un bun hipnotizator, dacă ar învăţa într-adevăr arta hipnozei.Mai întâi să dăm câteva explicaţii care ne vor ajuta să înţelegem bine lucrarea pe măsură ce o parcurgem.Termenul de Hipnoză provine de la grecescul ipnos, (somn). Hipnoza nu este somnul adevărat, somnul natural, căci de multe ori un hipnotizat îşi păstrează conştiinţa şi, când se deşteaptă, îşi aminteşte tot ceea ce s-a petrecut. Adevăratul caracter al hipnozei – spune R.Harry Vincent – nu este somnul, ci sporirea sensibilităţii unei persoane pentru a fi sugestionată.În ce priveşte modul de a hipnotiza, s-ar putea spune că sunt tot atâtea metode, câţi hipnotizatori sunt. De exemplu, metoda numită “metoda din Nancy”, unde a fost întrebuinţată pentru prima oară, este următoarea: Pacientul stă pe un scaun, cu spatele întors spre lumină. Hipnotizatorul stă lângă el şi ţine două degete la mică depărtare de ochii acestuia. Pacientul trebuie să privească degetele fix şi să nu se gândească la nimic. Îndată ochii încep să dea semne de oboseală şi hipnotizatorul, cu vocea înceată, cere cu stăruinţă pacientului să adoarmă. Uneori, fără să mai aştepte simptomele oboselii, operatorul spune: a început să-ţi fie somn, sau ai început să nu mai vezi bine. De cele mai multe ori aşteaptă însă, până când vede că pacientul clipeşte din ochi, obosit. Poate să spună alte cuvinte, dar principiul rămâne acelaşi. Procedeul acesta este la fel cu al lui Braid, care tot la oboseala ochilor recurgea. Subiectul trebuie să se aşeze pe un scaun potrivit de înalt, să fie relaxat şi să nu se gândească la nimic, dar să îl privească pe hipnotizator drept în ochi, fără să clipească. Apoi hipnotizatorul îi pune palmele pe ale sale, cu degetele ajungându-i până la încheieturile mâinilor lui. Îl priveşte pe subiect fix în ochi, fără să clipească deloc, fără să plece pleoapele, lucru foarte greu de realizat pentru începători. (Se exersează în oglindă, treptat, începând de la 15 secunde până, prin a opta zi, la 15 minute chiar…).
Subiecţii mai pot fi hipnotizaţi prin acţiunea unui obiect strălucitor sau rotativ.
Privirea însă, mai ales când este însoţită de mângâierea fluidică a mâinii, este cel mai bun mijloc pentru a adormi pe cineva.Stadiul cataleptic (în care muşchii subiectului înţepenesc, tot trupul devine rigid şi poate suporta pe el şi greutăţi de 300 kg!) poate fi atins prin influenţa unui zgomot neaşteptat, printr-o strălucire mare, sau prin fixarea privirii asupra unui obiect oarecare.Scrierile din acele vremuri ne arată că redeşteptarea se făcea cu evantaie, cu apă, cu strigăte.Atenţie! Deşteptarea este periculoasă când hipnotizatorul este neîndemânatic. Profesorul Donato spunea însă că – dacă se întâmplă ca un subiect să nu se poată deştepta prin nici un mijloc – să fie lăsat în pace, să se vegheze lângă el, căci se va deştepta singur. (De altfel, în primul rând, nu este posibilă hipnotizarea unei persoane fără consimţământul acesteia.) După ce un subiect a fost adormit cu privirea, după ce a fost sugestionat să execute experienţele, hipnotizatorul se apropie de el şi îi spune Ai dormit destul, am să-ţi suflu pe ochi şi ai să te trezeşti! În acelaşi timp acest lucru se întâmplă şi este atins uşor cu palmele peste obraji. După câteva secunde subiectul deschide ochii, se uită mirat în jurul lui şi iată-l complet deşteptat. Un alt mod de trezire a subiectului din transa hipnotică este acela prin care i se sugerează în cursul experienţei: Peste zece minute, fără să te mai înştiinţez, te vei deştepta şi te vei ridica de pe scaun!Olandezii sunt renumiţi pentru caracterul lor liniştit – şi cu toate acestea dr. Van Renterghem, la 178 de încercări de hipnotizare, numai în 9 cazuri nu a reuşit. În Suedia, dr. Wetterstrand, din 718 persoane, numai cu 17 dintre ele nu a reuşit. Dr. Liebault, până în 1880, din o mie douăsprezece încercări, numai de douăzeci şi şapte de ori nu reuşise. Iată rezultatul experienţelor sale:
Somnolenţă . . . . . . . . . . . 33 Somn uşor . . . . . . . . . . .100Somn tare . . . . . . . . . . . 460Somn adânc . . . . . . . . . .230Somnambulism uşor . . 31Somnambulism greu . . 131Neadormiţi . . . . . . . . . . . . 27 1012
Nimeni nu poate să pretindă că un hipnotizator poate avea succes de la prima şedinţă. Nu este hipnotizator care să nu fi suferit eşecuri, dar pe care să nu le fi înlăturat prin succese ulterioare.Prima greutate practică pentru un hipnotizator este să afle starea sufletească a pacientului. E lucru clar că o persoană foarte veselă, care se aşază pe un scaun şi-ţi spune râzând: Haide de mă hipnotizează! – nu va putea fi lesne influenţată.

Influenţa hipnozei

Iată rezultatele cercetărilor în acest domeniu efectuate de-a lungul timpului:- Este interesant de notat o stare sufletească ce se întâlneşte la stadiile uşoare ale hipnotismului. Subiecţii, după ce se deşteaptă, sunt perfect încredinţaţi că nu au fost deloc hipnotizaţi. Dacă sunt întrebaţi pentru ce au dus atunci la îndeplinire tot ce le-a poruncit hipnotizatorul, ei răspund că aşa au vrut să facă, dar dacă nu voiau, nu făceau.- În raport cu vârsta subiectului: s-a constatat că bătrânii ajung mai rar decât tinerii în stadiile adânci ale hipnotismului.- Pulsul şi ritmul respiraţiei întotdeauna se accelerează la persoana care cade în somnul hipnotic.- Clipirile ochilor sunt, în special, cel dintâi semn că subiectul este aproape gata să adoarmă. Nu e necesar însă întotdeauna ca o persoană hipnotizată să închidă ochii, ea poate fi în transă cu ochii întredeschişi.- E curios de văzut, că pe când în starea hipnotică inteligenţa e întunecată, memoria, dimpotrivă, e câteodată stimulată. Atunci când se sugerează cuiva un vis, amintirea visului se păstrează şi la deşteptare dacă persoana are în mână un obiect care are legătură cu visul. Doar ordinul de a păstra amintirea actului făptuit în vis, se pare că nu este ascultat, decât foarte vag.- S-a constatat şi o schimbare a personalităţii – în gândit şi în scris, în raport cu ordinele date de către hipnotizator. Ordinele se execută chiar când sunt sugerate pentru mai târziu.- Voinţa este de obicei suprimată.- Firea îl determină pe subiect, în ceea ce face, mai mult decât inteligenţa.- Inteligenţa pare adesea diminuată. Vorbirea e slăbită. Subiecţii se decid greu să vorbească, şi fac asta doar dacă sunt siliţi printr-un ordin. În schimb sunt dispuşi întotdeauna să lucreze şi să scrie.- Telepatia: gândirea se transmite fără semne exterioare de la un individ la altul; intensitatea acestei transmiteri variază de la caz la caz şi este maximă în stare de hipnoză. Această concluzie a fost exprimată de Charles Richet.

Legile telepsihiei:

- Legea nr.1 – Este bine ca sugestiile să fie exprimate prin imagini şi nu prin vorbe. Trebuie deci imaginat ceea ce s-ar dori să aibă loc.- Legea nr.2 – Conformitatea efectului cu intenţia se operează direct în funcţie de precizia imaginilor iradiate.- Legea nr.3 – Vigoarea propulsivă a unei emisiuni telepsihice este proporţională cu dorinţa de a realiza ceea ce se doreşte.- Legea nr.4 – O singură emisiune pe zi de o durată X este mai eficace decât două emisiuni de o durată respectiv X/2.- Legea nr.5 – Fiecare emisiune corectă modifică, mai mult sau mai puţin sensibil, dispoziţiile morale ale subiectului în funcţie de intenţiile operatorului.- Legea nr.6 – Modificarea subiectului se face simţită pe măsură ce emisiunile se înmulţesc.
Vindecarea bolilor prin magnetism şi hipnotism
Deşi în istorie există mii de mărturii ale implicării hipnotismului în tratarea bolilor, totuşi, savanţii, când au respins, când au admis realitatea fenomenelor magnetismului animal pentru a-i da, în cele din urmă, după publicarea lucrărilor lui Braid, pe la 1742, o recunoaştere oficială, care însă n-avea să fie decât provizoriu definitivă. Hipnotismul a fost atunci în mare vogă în lumea ştiinţifică şi medicală. Era o chestiune de modă.Pe 12 aprilie 1829 – scria Dr.Cullerre, doctorul Coloquet face o operaţie de cancer la sân unei doamne de 64 de ani, în timp ce ea era sub efectul hipnozei. După cum însăşi pacienta mărturiseşte, n-a simţit nici o durere şi nu-şi aminteşte nimic de operaţie.(…) Mai târziu, un doctor din Poitiers a amputat piciorul unui bărbat tot sub anestezie hipnotică. Pacientul n-a simţit nici o durere, dar a fost conştient în timpul operaţiei. Este de ajuns de altfel să experimentăm pentru a constata că în ciuda oricărei negări, hipnotismul este o realitate pe care nu o putem suprima printr-o trăsătură de condei.(Paul C.Jacot)Magnetismul şi hipnotismul pot înlătura într-o oarecare măsură dezechilibrul produs de boli în organism. Magnetizorii de seamă pretind că, din 100 de persoane bolnave pentru care medicina nu mai poate face nimic, 60 pot fi vindecate prin această metodă. Prin hipno-terapie se poate obţine controlul stresului, controlul greutăţii (eliminarea bulimiei), renunţarea la băutură, la fumat şi în general la dependenţe care dăunează psihicului şi fizicului, relaţiilor cu cei din jur; de asemeni se poate obţine prin sugestie eliminarea insomniei, a impotenţei, sporirea încrederii în sine, pacea interioară, prevenirea temerilor şi fobiilor, inducerea unei stări pozitive în general.

Autohipnoza

Este o procedură care nu necesită foarte multă ştiinţă şi efort. Să ne amintim că nu oricine poate fi hipnotizat… Multe persoane sunt atât de încătuşate de problemele de zi cu zi incât nu se pot concentra mai deloc. În ordinea paşilor spre hipnoză ... Este nevoie deci de un minim efort totuşi pentru o relaxare prealabilă, exact ca la procedeul meditatiei. Un sfat bun pentru un începător este să încerce întâi autohipnoza şi abia apoi să facă experienţe cu alte persoane...
Aceştia sunt paşii pentru autohipnoză:
1. Aşează-te pe o canapea cu faţa în sus, închide ochii şi aşează-ţi mâinile pe lângă trup ori în poală. Nu te mişca. Doar stai şi relaxează-te pentru 1 minut. 2. Goleşte-ţi mintea de tot. Cum să faci asta?.... simplu, imagineaza-ţi o mare cutie de metal în faţa ecranului tău mental. Apoi deschide-o şi bagă toate grijile şi gândurile acolo, unul câte unul.... facturi... viaţa sexuală.... problemele.... copiii.... munca ta... orice îţi trece prin minte. Apoi închide capacul! Fă-l apoi să dispară de pe ecranul tău mental!3. Acum stai liniştit fără nici un gând timp de 1 minut. Cînd eşti pregătit să începi... nu uita să anulezi simţurile trupului rând pe rând devenind astfel din ce în ce mai relaxat cu putinţă. TREBUIE SĂ-ŢI IMPUI ASTA! 4. Începi cu capul.... imaginează-ţi fiecare parte a capului cum se relaxează... începi cu ochii.... apoi cu urechile.... gura... şi toţi muşchii feţei. Lucrează profund cu fiecare parte pentru a fi sigur că toate sunt total relaxate. 5. Du-te la gât şi fă la fel. 6. Mergi la piept şi stomac şi începi cu inima ... micşorează-ţi ritmul bătăilor inimii şi relaxeaz-o. Relaxează-ţi toţi muşchii pieptului iar apoi treci la abdomen. 7. Acum relaxează-ţi mâinile şi le vei simţi amorţite. Relaxează-ţi toţi muşchii mâinilor şi degetele.8. Relaxează-ţi şi zona sexuală. 9. Acum e timpul să treci la picioare.... porneşte de la pulpe şi cobori până la calcâie şi degete.În acest moment te vei simţi ca şi cum trupul tău nici n-ar exista... total relaxat şi cuprins de pace sufletească.
Acum urmează propriu zis autohipnoza şi vei vedea dacă funcţionează la tine:
1. Stând aşa cu mâinile în poală sau pe lângă corp începi să-ţi imaginezi cum mâna dreaptă devine din ce în ce mai uşoară, devine din ce în ce şi mai uşoară. Spune-ţi asta mereu până ajungi să nu o mai simţi. Spune-ţi aşa până ce simţi că devine atât de uşoară încât vei avea senzaţia că se ridică de lângă corp sau din poală. Devine din ce în ce mai uşoară până ce o vei simţi în aer (dacă reuşeşti asta, senzaţia e extraordinară!).2. Odată ce mâna ţi s-a ridicat în aer, îţi poţi spune că devine din ce în ce mai grea până ajunge la loc pe lângă corp sau în poală. Acum îţi poţi spune că te trezeşti plin de energie şi cu mintea limpede. 3. Deschide ochii şi evaluează ce ai făcut. Scrie-ţi experienţele într-un jurnal. Dacă nu ai avut succes....mai încearcă până vei fi satisfăcut. Dacă după încercări repetate nu reuşeşti deloc, este posibil să faci parte din categoria persoanelor care nu pot fi hipnotizate. Dacă însă reuşeşti, această metodă poate fi folosită pe altcineva. Sunt şanse să ai succes. Încearcă cu un prieten bun.... văzând în primul rând dacă îl poţi face să-şi ridice mâna singur la fel ca în cazul tău. Poţi folosi această metodă chiar şi pentru a-ţi aminti de lucruri, pentru un program de pierdere în greutate, să memorezi mai bine sau orice altceva pentru binele tău şi al celor cu care vii în contact. Ai reuşit măcar un lucru din toate acestea ?
FELICITĂRI!

FENOMENUL ,,STIGMATA"

Fenomenul stigmata este unul care le-a întărit credinţa multor persoane religioase, i-a întors pe unii necredincioşi către religie sau, dimpotrivă, i-a făcut pe sceptici să se amuze de felul în care biserica se străduieşte să-şi explice miracolele. Dezbaterea nu este nici pe departe încheiată şi nimeni nu pare a fi capabil să dea o explicaţie clară a acestui fenomen.S tigmata reprezintă apariţia unor răni misterioase pe corpul unei persoane, răni care coincid cu cele avute de Iisus în momentul crucificării, şi anume: în palme, pe picioare, în zona toracică şi pe frunte. Dar stigmata nu este numai rana în sine. Pentru ca o persoană să poată spune că are stigmata, ea trebuie, de asemenea, să simtă o suferinţă deosebită. Se spune că cei stigmatizaţi se simt deprimaţi, trişti chiar înainte ca aceste răni să apară, iar starea durează la fel de mult ca şi rănile în sine. Rănile celor stigmatizaţi au câteva trăsături specifice: nu sunt cauzate de nici un factor fizic, apar în mod spontan, emană un miros plăcut (biserica susţine că majoritatea rănilor au mirosul unei flori) şi dispar la fel de rapid cum au apărut. Medicii nu par să poată închide aceste răni cu remedii clasice şi, deşi uneori o persoană poate avea stigmata vreme îndelungată, pielea rănită nu se infectează. Biserica mai susţine că stigmata veritabile vor elimina două tipuri de sânge diferite: cel al persoanei care poartă rănile, cât şi cel al lui Iisus. Se spune că persoanele stigmatizate au înţeles şi retrăiesc suferinţele lui Iisus, ei fiind cu adevă rat binecuvântaţi, motiv pentru care biserica îi numeşte „extatici“. Stigmata pot uneori să fie invizibile, ceea ce înseamnă că persoana simte durere intensă în locurile specifice rănilor lui Iisus, dar fără a avea leziuni ale pielii. Doctorul Imbert vorbeşte despre cei stigmatizaţi astfel: „Viaţa lor este numai o lungă serie de suferinţe, născute din divinele stigmata, aceste suferinţe dispărând numai la moartea lor“. Stigmata sunt asociate cu Biserica Catolică, deşi există şi persoane de religii diferite care au astfel de însemne divine. Numele fenomenului a fost dat de o menţiune din ultima parte a epistolei către Galateni a Sfântului Apostol Pavel: „De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port în trupul meu semnele Domnului Iisus“. Cuvântul „semne“ este tradus, în latina vulgară, „stigmata“. Prima persoană stigmatizată din istorie a fost Sfântul Francisc din Assisi care a trăit între anii 1182 şi 1226. Prima stigmata i-a apărut în anul 1224, în La Verna, din Italia. Biserica Catolică susţine că răni ca ale sale nu au mai fost întâlnite în istorie şi explică felul în care în palmele sale carnea părea să aibă forma unor cuie, ca şi cum ar fi fost răstignit.Până la sfârşitul secolului al XIX-lea mai sunt cunoscute alte 300 de persoane stigmatizate. De la începutul secolului al XX-lea, însă, numărul lor a crescut uimitor: peste 500 de cazuri au fost menţionate în lumea întreagă. Majoritatea celor care au stigmata sunt femei.„De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port în trupul meu semnele Domnului Iisus“Explicaţiile oferite pentru acest fenomen sunt dintre cele mai diverse. Scepticii sunt convinşi că stigmata nu sunt altceva decât o farsă, dând exemplul unor persoane care au recunoscut că îşi provocau singuri rănile (cum ar fi Magdalena de la Cruz, care a trăit între 1487 şi 1560). Ei mai adaugă că stigmata provin uneori din dorinţa unor fanatici religioşi de a converti alte persoane. Explicaţia lor nu pare să stea în picioare, din moment ce majoritatea celor cu stigmata nu sunt persoane neapărat religioase, ci mai degrabă oameni obişnuiţi. Alţii consideră că rănile au o provenienţă naturală, şi nu mistică. Ei cred că unii oameni, cu puterea imaginaţ iei şi dintr-o emoţie foarte puternică, pot să-şi provoace aceste răni, dar fără a fi conştienţi de ce fac. Ei dau exemplul persoanelor bolnave care iau pastile normale şi se vindecă, deoarece medicii le spun că ar fi un tratament foarte eficient (efectul Placebo). De asemenea, s-a dovedit că, sub efectul hipnozei, unele persoane, cărora li se spusese că au pe cap o coroană de spini, au început să sângereze, deşi nu fuseseră atinse de nimic. Această explicaţie, conform căreia mintea oamenilor ar putea produce rănile, mai este susţinută şi de faptul că rănile celor stigmatizaţi nu coincid. În Biblie nu se spune exact unde i-au fost bătute cuiele lui Iisus. Acest lucru este vizibil şi în stigmata care la unele persoane apar în palmă, la altele în încheietură, iar semnul lăsat de lance pe trupul lui Iisus apare pe cei stigmatizaţi în foarte multe locuri. Asta ar putea însemna că stigmata chiar e produsă de mintea umană, iar apariţia rănilor este influenţată de percepţia fiecărei persoane în parte asupra locurilor unde a fost ţintuit Iisus. Biserica Catolică este fermă: reprezentanţ ii ei sunt convinşi că persoanele cu stigmata au fost binecuvântate de Dumnezeu şi trăiesc clipe de extaz. Din acest motiv, foarte mulţi dintre aceia care au avut stigmata au devenit sfinţi.

TRIUNGHIUL BERMUDELOR

Triunghiul Bermudelor (cunoscut şi sub numele de Triunghiul Diavolului) este o zonă triunghiulară din Oceanul Atlantic mărginită la extremităţi de Miami, Bermuda şi Puerto Rico. Legenda spune că mulţi oameni, ambarcaţiuni şi avioane au dispărut în mod misterios în această zonă. Câţi au dispărut depinde însă de cine face localizarea şi numărarea. Dimensiunea triunghiului variază între 500 000 de mile pătrate până la de trei ori mai mult în funcţie de imaginaţia autorului. (Unii includ şi Insulele Azore, Golful Mexic şi Indiile de Vest în triunghi.) După unii misterul ar data din timpul lui Columb. Chiar şi aşa, estimările variază între 200 şi 1 000 de incidente în ultimii 500 de ani. Howard Rosenberg susţine că în 1973 Paza de Coastă SUA a răspuns la peste 8 000 de cereri de ajutor în zonă şi că peste 50 vase şi 20 avioane s-au scufundat în Triunghiul Bermudelor în ultimul secol.
Multe teorii au fost promulgate pentru a explica extraordinarul mister al dispariţiei acestor vase şi avioane. Extratereştrii malefici, cristale reziduale din Atlantida, oameni răi cu aparate antigravitaţionale sau alte tehnologii ciudate, vortexuri către o a patra dimensiune sunt ipotezele favorite ale scriitorilor de proză fantastică. Câmpuri magnetice ciudate şi flatulenţele oceanice (gaz metan provenit de pe fundul oceanului) sunt explicaţiile preferate de minţile mai tehnice. Condiţii meteorologice (furtuni, uragane, tzunami, cutremure, valuri mari, curenţi, etc.), nenoroc, piraţi, încărcături explozive, navigatori incompetenţi şi alte cauze umane şi naturale sunt explicaţiile date de investigatorii mai sceptici.
Există persoane sceptice care afirmă că faptele nu confirmă legenda, că nu există un mister ce necesită rezolvare şi nimic nu trebuie explicat. Numărul epavelor din zonă nu este extraordinar de mare dacă ţinem cont de dimensiunile acesteia, locaţia şi traficul din zonă. Multe dintre vasele şi avioanele care au fost identificate ca fiind dispărute în Triunghiul Bermudelor nu au fost acolo deloc. Investigaţiile nu au prezentat încă dovezi ştiinţifice ale existenţei unui fenomen neobişnuit implicat în dispariţii. Prin urmare orice explicaţie, inclusiv cele ştiinţifice cum ar fi cele bazate pe eliberarea de gaz metan de pe fundul oceanului, anomalii magnetice, etc. nu sunt necesare. Adevăratul mister este cum a devenit Triunghiul Bermudelor un mister.
Legenda modernă a Triunghiului Bermudelor a apărut curând după ce cinci avioane ale armatei au dispărut într-o misiune de antrenament în timpul unei furtuni puternice în 1945. Cea mai logică explicaţie pentru această dispariţie este aceea că compasul pilotului principal lt. Charles Taylor s-a defectat. Avioanele de antrenament nu erau echipate cu instrumente de navigare care să funcţioneze bine. Grupul a fost dezorientat şi pur şi simplu a rămas fără combustibil. Nici o forţă misterioasă nu a fost implicată cu excepţia efectului misterioasei forţe a gravitaţiei asupra avioanelor fără combustibil. Este adevărat că unul de avioanele din misiunea de salvare a explodat la scurt timp după decolare dar aceasta s-a datorat mai de grabă unui rezervor defect decât unei forţe misterioase.
De-a lungul anilor au apărut zeci de articole, cărţi şi programe de televiziune promovând misterul Triunghiului Bermudelor. În urma studierii materialelor existente Larry Kushe a descoperit că puţini au realizat investigaţii asupra misterului, mulţi mulţumindu-se doar să transmită mai departe speculaţiile predecesorilor ca şi cum acestea ar fi fost adevăruri incontestabile. Nimeni nu a ajutat mai mult la crearea acestui mit decât Charles Berlitz care a scris un bestseller cu acest subiect în 1974. După examinarea unui raport oficial de peste 400 pagini al Comisiei de Investigaţii a Marinei referitor la dispariţia avioanelor din 1945 Kushe a descoperit că Comisia nu era uimită deloc de incident şi nu a menţionat presupusele transmisii radio citate de Berlitz în cartea sa. După spusele lui Kushe, ce nu a fost greşit interpretat de Berlitz a fost inventat. Kushe scrie: ,,Dacă Berlitz afirma că un vapor era de culoare roşie şansele ca acesta să fii fost de oricare altă culoare sunt aproape o certitudine.” Berlitz însă nu a inventat numele, acesta i-a fost dat de Vincent Gaddis în ,,Mortalul Triunghi al Bermudelor” apărută în numărul din februarie 1964 al revistei Argosy care era dedicată ficţiunii.
Pe scurt, misterul Triunghiului Bermudelor a devenit un mister pe baza unei mass medii care a transmis fără a cerceta speculaţiile conform cărora ceva misterios se petrece în Oceanul Atlantic.

Din cele mai vechi timpuri au circulat povesti mai mult sau mai putin reale, mai mult sau mai putin credibile, referitoare la ,,corabii fantoma'' care brazdau marile si oceanele lumii, sau - mai recent - la disparitii misterioase de nave si avioane. În scrierile lor, Platon (filizof grec 427-347 î.e.n.) si Aristotel (savant si filozof grec, 384-322 î.e.n.) povestesc despre o mare întinsa ce se gasea spre apus de ,,Coloanele lui Hercule'' (denumire data de antici strâmtorii Gibraltar) si în adâncimea careia ar fi disparut legendara Atalantida. Noroiul si ierburile în care se împotmoleau corabiile ce încercau sa strabata aceste ape, proveneau, dupa parerea lor, de la uscatul înghitit de ape. Despre aceasta aglomerare de ierburi vorbeste si filozoful Teofrast (327-287 î.e.n.) în lucrarea sa ,,Istoria plantelor''. În mijlocul acestei mari a ajuns Cristofor Columb la 16 septembrie 1492, în cursul primei sale calatorii spre ,,Lumea Noua''. Dupa doua zile de navigatie avea impresia ca vasele sale înaintau într-o veritabila preerie. Numai dupa trei saptamâni corabiile s-au gasit din nou în marea libera. Astfel, Columb lasa posterioritatii prima însemnare scrisa facuta ,,la fata locului'' privind pericolele iesite din comun ale acestei zone oceanice. Tot el este acela care a observat acolo ciudate ,,fâsii incandencente'' de ,,apa alba''. Si - ca o confirmare moderna a acestei consemnari - dupa relatarile astronautilor americani, aceste sclipiri albe sunt ultimile lumini care mai pot fi vazute pe pamânt de catre cei ce pleaca în Cosmos. S-a nascut astfel legenda unei mari misterioase si înfricosatoare, legenda care avea sa dainuie peste secole si sa furnizeze scriitorilor subiecte fantastice si pasionante. Astfel, catre mijlocul secolului trecut, William Robert Chambers descria aceasta mare ca pe un imens ,,cimitir de epave din toate timpurile si de toate tonajele''. În 1898 scriitorul american Thomas Janvier, a publicat o carte de aventuri al carui erou, marinarul Roger, reuseste sa se salveze de la un naufragiu pe o pluta împinsa de curenti în mijlocul oceanului. Aici, el vede o îngramapdire halucinanta de epave, pe care se aflau navigatori morti la posturile lor, sclavi în lanturi etc. Marea Sargaselor - caci despre ea este vorba - spaima legendara a vaselor cu pânze, este un loc de pe glob atât de singular, încât poate fi considerata ca o regiune geografica distincta. Nu este o mare propriu-zis, ci o portiune din Atlanticul de Nord, înconjurata de marii curenti ai canarelor si Golf Stream-ului, cu o suprafata de circa 6-7 milioane Km2. Iata câteva din caracteristicile acestei zone:

1) Abundenta foarte mare a speciilor de flora si fauna marina, ceea ce constituie un adevarat ,,El Dorado'' pentru naturalisti; 2) Fiind departata de orice tarmuri, ea este lipsita de aportul de apa dulce sau de gheata topita, constituind partea cea mai sarata din Oceanul Atlantic (36,5-37 la suta), care el însusi este cel mai sarat dintre oceanele lumii; 3) Transparenta foarte mare a apelor sale (peste 65 m în adâncime); 4) S-a descoperit ca aici este unul dintre singurele doua puncte de pe glob unde busola indica nordul geografic si nu pe cel magnetic! Celalalt punct care prezinta aceasta ciudatenie, exact la antipod, este Marea Diavolului, despre care vom mai avea ocazia sa vorbim, si care se afla între Japonia si nordul Filipinelor; 5) În sfârsit, o stire de la începutul anului 1975, mentioneaza masuratorile facute asupra suprafetei oceanelor de catre satelitul american GEOS-C, lansat la 9 aprilie. Concluzia la care s-a ajuns este menita sa sensibilizeze întreaga lume stiintifica: câmpul magnetic terestru determina o scadere a nivelului apelor cu aproximativ 25 m pe o portiune cu un diametru de circa 200 km în periculoasa Mare a Sargaselor. Vapoarele care circula în aceasta zona sunt fortate - fara a-si da seama - sa patrunda în aceasta ,, vale'' adânca a oceanului, reducându-li-se, din diverse motive, posibilitatile de manevrare. Dar, Marea Sargaselor nu este decât o mica portiune în aproprierea unei alte zone a Atlanticului, care si-a câstigat în ultimul timp un trist renume, datorita numeroaselor accidente si disparitii misterioase de avioane, vapoare si oameni. Cine nu a auzit de ,,Iadul marilor'', Triunghiul negru'', ,,Cimitirul Atlanticului'', ,,Marea nenorocirii'', ,,Triunghiul Bermudelor'' ? Oricare dintre aceste denumiri ne duce cu gândul si imaginatia spre acelasi enigmatic loc de pe Terra. O zona a Atlanticului Occidental, în largul coastei de sud-est a Statelor Unite, formeaza un triunghi, delimitat la nord de Insulele Bermude, la vest de Florida Meridionala si la sud de Puerto Rico. Acest sector ocupa un loc primordial, tulburator, chiar inimaginabil, în inventarul mondial al misterelor înca neelucidate. Este vestitul ,,TRIUNGHI AL BERMUDELOR'', zona unde mai mult de 100 de vapoare si avioane s-au evaporat, pur si simplu - în cea mai mare parte dupa anul 1945 - si unde peste 1000 de vieti omenesti au fost pierdute în cursul ultimelor decenii. Disparitiile se succeda cu o frecventa care pare în crestere, desi rutele maritime si aeriene sunt mult mai frecventate, cercetarile sunt mai asidue, posibilitatile stiintifice si tehnologice de studiu sunt mai complexe si mai perfectionate, iar rapoartele mai atent si mai competent întocmite decât altadata. Încercam sa schitam în linii mari care au fost disparitiile corabiilor, vapoarelor si avioanelor, atât în triunghiul Bermudelor cât si în celelalte zone enigmatice de pe Terra, începând chiar din secolul trecut. Ne vom opri cu amanunte numai asupra celor mai reprezentative ,,cazuri'' mentionate de literatura de specialitate. Asupra acelor evenimente care au facut multa vâlva la vremea lor si carora nici pâna astazi nu li s-au gasit explicatii rezonabile. Sa alegem punctul de plecare începutul secolului XIX pentru un motiv simplu: atunci, istoria navigatiei cunoaste o cotitura cruciala, trecerea de la vasele cu pânze la cele actionate de forta aburului. În 1819, corabia cu pânze si cu aburi ,,Savannah'', traverseaza Atlanticul în ,,timpul record'' de 25 zile, lasând în urma ei, din portul britanic Liverpool pâna în portul american New Orleans, cea mai lunga dâra de fum din câte se pomenise vreodata. De la acea data, numarul vapoarelor se mareste vertiginos si continuu. Un singur secol avea sa treaca si oceanele lumii urmau sa fie brazdate de zeci de mii de vapoare, veritabile uzine si hoteluri plutitoare înlesnind transporturile si comunicatiile intercontinentale, marind implicit si numarul accidentelor si observatiilor din Triunghiul Bermudelor sau din alte zone.

VINDECARI MIRACULOASE

Nimeni nu poate explica de ce pe crestele Bucegilor se inregistreaza un nivel foarte mare al radiatiilor. Cercetarile sporadice de pana acum n-au dezlegat toate aceste mistere. Raman in "picioare" doar legendele care spun ca Bucegiul a fost un urias sanctuar dacic, piatra de temelie a poporului roman.
Stam de vorba cu "muntomanii" intalniti la refugiul salvamont de la Varful Omu. Oameni impatimiti de munte, asa au fost porecliti. Ei stiu toate traseele din Bucegi. Auzim de mai multe creste ale muntilor, precum Doamnele, Omu si Batrana. Ar exista niste energii deosebite. Turistii vorbesc despre vindecari miraculoase ale celor care au trecut pe acolo. Daca oamenii aveau o boala anume. Pentru niste bucuresteni ca noi, putin familiarizati cu zona, pare ceva greu de crezut. In fine, il cunoastem si pe specialistul de la statia meteorologica Varful Omu, Gheorghe Porancea. Alt impatimit al muntilor, pentru ca de 21 de ani munceste la statia meteo si este pe deasupra si salvamontist. "Eu am insotit cu ani in urma o echipa de cercetare in Bucegi. Au fost facute masuratori radestezice pe Varful Bucura. S-a constatat o intensitate extraordinara a radiatiilor. Cert e ca eu nu pot sa stau mult timp departe de munte. De cate ori urc aici, simt ca ma incarc de energie. E ceva deosebit aici", ne spune interlocutorul nostru.
"Triunghiul de aur" al DacieiDe aici intram pe teritoriul legendelor. Se spune ca Muntii Carpati ar fi strabatuti de tuneluri lungi de sute de kilometri. Nimeni nu poate spune daca au fost facute de mana omului sau de forta naturii. Asemenea caverne uriase ar exista si in Bucegi. Iar acele campuri de forta pot sa marcheze chiar linia subterana a tunelurilor. Se vorbeste si despre faptul ca pe Varful Omu ar fi fost un sanctuar dacic, asa cum au mai fost si pe alte creste ale muntilor, in Retezat si Ceahlau,formandu-se astfel un urias triunghi carpatic intre cele trei puncte. Este asa-numitul "triunghi de aur" al Daciei. Istoricii nu s-au pus inca de acord asupra muntelui sacru al dacilor. Acesta ar fi fost Bucegiul sau Ceahlaul.
"Zona nemuririi"Aflam si despre primele cercetari facute in Bucegi, inca din 1927, mai precis in partea estica a masivului, pe Valea Ialomitei, intr-o zona cunoscuta sub numele de "sapte izvoare". Misterele muntelui se impletesc cu anumite certitudini. Se spune ca aici venea Zamolxe, zeul dacilor, sa bea apa. Dacii i-au spus "zona nemuririi". Simbolul celor sapte izvoare era incrustat nu numai pe scuturile dacilor, dar se gaseste si pe Columna lui Traian. Chiar in acest loc din Bucegi exista un izvor a carui apa este cea mai pura din lume. ??n perioada 1927-1935, aici s-au facut studii atat de catre cercetatorii romani, cat si de cei francezi. Oamenii de stiinta au aratat ca incarcatura de bacterii din apa acestui izvor este zero, un fapt unic in lume. Alte cercetari au fost realizate in anii 80. Specialistii au constatat ca izvorul se "alimenteaza" dintr-un lac subteran imens. Asta ne aduce aminte de legenda culoarelor subterane din munti! Cert e ca debitul izvorului este de 4.000 de litri pe secunda. Toate aceste informatii au fost secretizate de autoritatile comuniste.
Cutremur de o lunaDe neclintit par a fi Muntii Bucegi, cand ii privesti de departe. Dar acest masiv s-a cutremurat timp de o luna, in 1993. Doar pe parcursul lui august. Au fost cateva sute de cutremure atunci. Erau si cate zece miscari telurice intr-o zi. De intensitate mica. Cel mult cinci grade pe scara Richter. Prima oara am aflat despre acel femomen tot de la tehnicianul statiei meteo de la Varful Omu. "Devenisera deja obisnuinta. Zilnic se cutremurau Bucegii. Aici, la 2.505 metri altitudine, la statia meteo, simteam mai tare cutremurele decat la baza muntelui. Au fost doar niste crapaturi in peretii refugiului salvamont de la Omu. Atat. Apoi cutremurele au incetat brusc. De atunci n-au mai fost", am aflat de la Gheorghe Porancea. Statia meteo de la Omu n-a avut de suferit. E o cladire solida, cu peretii de un metru grosime, bine infipta in stancamuntelui. Cabanele din Bucegi au ramas in picioare. Nici caderi de bolovani n-au fost. Nu au fost pagube materiale nici la baza muntelui, in Busteni.
Bubuituri din pamantCunoscatorii ne-au spus ca ar fi bine sa stam de vorba cu un inginer geolog, Traian Trufin, care are o teorie despre aceste cutremure din Bucegi. Omul locuieste in Busteni din 1991. A lucrat in domeniul sau timp de 25 de ani. A lucrat si in mina ani buni. Acum ne-a spus ce crede el despre acel fenomen, pe care nu numai ca l-a trait, dar l-a si "prelucrat" ca specialist. "Cutremurele au fost ciudate. Si asta pentru ca Muntii Bucegi au in structura lor calcare si conglomerate. Esteo zona stabila din punct de vedere geologic. De aceea e anormal sa avem aici cutremure", ne-a spus omul nostru. Chiar si modul in care se produceau cutremurele a starnit curiozitatea specialistului. "Se auzea mai intai o bubuitura sub pamant, apoi simteai cutremurul. Parca s-ar fi surpat ceva in adancuri. Am lucrat in mina si acolo se auzeau asemenea bubuituri, aceeasi miscare haotica a pamantului, care nu are nici o legatura cu o miscare seismica", auzim noi.Dar au fost si alte ciudatenii in perioada cutremurelor. Fenomene intamplate la poalele muntelui, in orasul Busteni. "Eu cunosc vreo 50 de oameni care au avut insomnii atunci. ??n aer se simtea un miros ciudat, parca era gaz. E posibil ca acea emanatie de gaze sa fi provocat insomnia. Eu locuiam in acea perioada pe Strada Telecabinei si stiu ca multa lume de acolose plangea de insomnie", ne povesteste geologul.
In concluzie, Traian Trufin sustine ca legenda potrivit careia Muntii Bucegi ar fi strabatuti de uriase culoare subterane nu trebuie exclusa. "Fenomenele ciudate din Muntii Bucegi si legendele locului nu sunt doar povesti. Exista ceva care ne este absolut necunoscut. Eu propun organizarea unei expeditii stiintifice in Bucegi. O echipa multidisciplinara formata din chimisti, biologi, fizicieni, chiar si para-psihologi, care sa studieze in amanunt ceea ce se intampla aici. Din pacate, pana acum nimeni nu a facut asemenea cercetari care sa acopere intregul masiv", ne-a spus gazda noastra.
Ce spun specialistiiDespre seria de cutremure din Bucegi am discutat si cu directorul stiintific al Institutului National pentru Fizica Pamantului, Mircea Radulian. Acesta a admis faptul ca "secventa" cutremurelor din Bucegi a fost surprinzator de mare chiar si pentru specialistii din domeniu. Dar este sustinuta ideea unor miscari seismice, nu de alta natura. Au fost cutremure crustale. Asta inseamna de mica adancime, de pana la 15 kilometri. Se admite si faptul ca in Bucegi au fost cateva sute decutremure in 1993. "Este posibil ca aceste cutremure sa fi aparut tocmai din cauza faptului ca Muntii Bucegi se afla in apropierea Vrancei, o cunoscuta zona seismica. Dar este greu de explicat de ce in ultimii zece ani in Bucegi nu a mai fost nici o miscare seismica. Secventa aceasta de cutremure din Bucegi, din 1993, este unica pe teritoriul Romaniei", ne-a spusseismologul. Important este ca s-au facut studii in Bucegi, dupa acea lunga serie de cutremure, dar ramane inca un mister in privinta cauzelor pentru care un intreg masiv muntos s-a clatinat timp de o luna. "Se incearca o interpretare a studiilor facute in zona. Dar problemele nu sunt inca elucidate", a admis omul de stiinta.